Război în Ucraina

AIEA a trimis observatori permanenți la fosta centrală nucleară de la Cernobîl: „Sperăm că nu va exista un atac asupra acesteia”

Experţi ai Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) vor menţine o prezenţă permanentă la fosta centrală nucleară de la Cernobîl, în nord-estul Ucrainei, pentru monitorizarea situaţiei și evitarea unui accident nuclear după cel care a avut loc în 1986, a anunţat miercuri, 18 ianuarie, directorul general al AIEA, Rafael Grossi, a notat agenția DPA, preluată de Agerpres.

Observatorii AIEA şi-au început deja activitatea la faţa locului. Zona de excludere a fostei centrale a fost ocupată de trupele ruse în debutul invaziei asupra Ucrainei lansate pe 24 februarie. 

Cât timp fosta centrală şi zona adiacentă s-au aflat sub controlul trupelor ruse, autoritățile ucrainene au semnalat creșteri ale nivelului radioactivității, despre care experţii cred că au fost provocate de împrăştierea de pe sol a prafului contaminat în urma deplasărilor prin zonă. După cinci săptămâni, trupele ruse au părăsit zona odată cu retragerea lor din partea de nord a Ucrainei. 

„Sperăm, desigur, că nu va mai exista nicio altă ocupaţie sau vreun atac asupra centralei. Acesta este scopul eforturilor mele”, a spus Grossi, care a precizat că prin instalarea unor observatori permanenţi, „facem un pas foarte concret în această direcţie”. 

Reactorul nr.4 de la centrala Cernobîl, 108 km nord de capitala ucraineană Kiev, a explodat în aprilie 1986, în cel mai grav accident nuclear din lume. Norul care purta particule radioactive a afectat o bună parte din Europa, iar zeci de mii de oameni au fost obligaţi să se evacueze.

#centrala_Cernobîl #AIEA #observatori_permanenți #atac

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button