Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a inițiat retragerea de pe rafturi a mai multor loturi de nucă de muscat măcinată și curcuma turmenic, din cauza prezenței alergenilor neindicați pe etichete. Această măsură vine ca o reacție la potențialele riscuri pentru consumatori, transmite sursa.
Nuca de muscat măcinată, fabricată pe 3 iulie 2024, conține, pe lângă ingredientele menționate pe ambalaj, și alte plante, inclusiv pătrunjel, diverse specii de ceapă, măcriș și muștar alb. De asemenea, curcumaua turmenic, provenită tot din aceeași dată, a fost identificată cu aditivi care includ orez, muștar alb și alte plante din familiile Poaceae și Fabaceae.
Autoritățile îi îndeamnă pe consumatori să fie atenți și să returneze produsele afectate pentru a evita orice reacție alergică.
Imagine: Ilustrativă, sursă: https://tv8.md/2024/10/02/atentie-consumatori-ansa-retrage-de-pe-rafturi-doua-tipuri-de-condimente/266683