Societate

Are loc relansarea cursei Chișinău-Kiev! Zdobii, provocați să realizeze un remix la piesa „Trenulețul”

În jumătatea a doua a zilei de duminică din 6 noiembrie curent, mai exact la ora 15:00, are loc relansarea cursei internaționale de pasageri Chișinău-Kiev „Trenul Victoriei”. În acest context, internauții au sugerat să fie realizat un remix la piesa „Trenulețul Chișinău-București” al Zdobilor, transmite sursa.

„Lansarea trenului Kiev-Chișinău – astăzi. Este prima dată din 1998 când @Ukrzaliznytsia parcurge acest traseu. 152 de pasageri călătoresc din Kiev cu trenul inaugural”, a scris Alexandr Kamișin pe Twitter.

Sub postarea acestuia, internauții au venit cu idei ca Zdob și Zdub să facă un remix la piesa „Trenulețul” cu care au câștigat la Torino, Italia, locul 7 pentru Republica Moldova la Eurovision 2022.

Potrivit Căii Ferate din Moldova, la deschiderea oficială a evenimentului sunt așteptați reprezentanți din conducerea de vârf a țării, șefi ai misiunilor diplomatice, dar și alți parteneri CFM.

„Trenul Victoriei” este și un obiect artistic impresionant. Cele șapte vagoane ale garniturii sunt pictate de artiștii ucraineni și reprezintă regiuni ale Ucrainei dar și acțiunile de rezistență ale localnicilor. Fiecare vagon, cuprinde o imagine simbolistică dedicată regiunilor: Nikolaev, Herson, Zaporojie, Donețk, Lugansk, Harkov și Republica Autonomă Crimeea. De exemplu, vagonul dedicat Republicii Autonome Crimeea, a fost pictat de Andrei Priseajniuc. Artistul i-a dedicat pictura lui Bogdan Ziza- tânărul care a turnat vopsea galbenă și albastră peste clădirea administrației orașului din Yevpatoriya, Crimeea. Pe vagonul dedicat regiunii Zaporojie, artistul Serghei Turkinevich i-a pictat pe locuitorii din Energodar care, cu mâinile goale, au ieșit în stradă să apere țara lor.

#Kiev #Chișinău #trenul #lansarea #Zdob_și_Zdub

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button