Politică

Aureliu Ciocoi a fost desemnat în funcția de ambasador al Republicii Moldova în Germania

Fostul prim-ministru interimar, Aureliu Ciocoi, este noul ambasador al Republicii Moldova în Republica Federală Germania. Sursă.

Decretul de numire a fost semnat de către președinta Maia Sandu.

În perioada anilor 2010-2015, Aureliu Ciocoi a mai fost ambasador al Republicii Moldova în Germania și în Regatul Danemarcei (prin cumul). De asemenea, a fost ambasador în Republica Populară Chineză și în Statele Unite ale Americii. 

Diplomatul a făcut studii în Jurnalism și Științe ale Comunicării. La fel, a obținut masteratul la Școala Națională de Studii Politice și Administrative, Facultatea Relații Internaționale din București. 

A fost ministru al afacerilor externe și integrării europene, prim-ministru interimar al Republicii Moldova.

Șefa statului a mai semnat decretul de numire a Corinei Călugăru în funcția de ambasador al Republicii Moldova în Franța, dar și decretul de numire a ambasadorului în Turcia, Dmitri Croitor, în funcția de ambasador în Regatul Hașemit al Iordaniei, prin cumul, cu reședința la Ankara.

Ambasadorii, reprezentanții permanenți, trimișii și însărcinații cu afaceri en titre (permanenți) sunt numiți și rechemați din funcție de către președintele Republicii Moldova, la propunerea Guvernului. 

Propunerile referitoare la numirea în aceste funcții sunt înaintate Guvernului de către ministrul afacerilor externe și integrării europene, cu consultarea Comisiei politică externă și integrare europeană a Parlamentului.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button