Politică

Avocatul bașcanei Găgăuziei, după condamnarea la închisoare: „Nu este justiție, ci o execuție publică”

După ce bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, a fost condamnată la șapte ani de închisoare într-un penitenciar de tip semi-închis pentru finanțarea ilegală a fostului partid „Șor”, avocatul său, Sergiu Moraru, a declarat că sentința a fost „dictată din exterior” de „factori politici”, transmite sursa.

Potrivit zdg.md, apărătorul a anunțat că va contesta decizia în fața Curții de Apel Chișinău.

„Aceasta nu este o judecată, ci o execuție publică (…) Vom contesta cu siguranță această hotărâre. Nu pot spune că există probe – acolo este o ficțiune”, a declarat Sergiu Moraru.

Evghenia Guțul a fost condamnată în primă instanță la 7 ani de închisoare în dosarul privind finanțarea ilegală a partidului „Șor”, declarat neconstituțional în iunie 2023.

În același dosar, Svetlana Popan, fosta secretară a formațiunii, a fost condamnată la 6 ani de detenție.

Sentința a fost pronunțată astăzi, 5 august 2025, de către judecătoarea Ana Cucerescu de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

#avocat #Guțul #contestare

Foto: sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button