Război în Ucraina

Ce ar trebui să se întâmple ca aliații lui Putin să se întoarcă împotriva lui

Fostul campion la șah Garry Kasparov, un critic al președintelui rus Vladimir Putin, a vorbit la CNN despre ce ar trebui să se întâmple ca aliații liderului de la Kremlin să se întoarcă împotriva lui.

Întrebat dacă sancțiunile impuse de Occident împotriva Rusiei își fac efectul sau vin prea târziu, Kasparov a răspuns: „Niciodată nu e prea târziu”, transmite sursa.

„Dacă măca 50% din sancțiuni erau impuse acum 8 ani, acum 8 luni, chiar și acum 8 săptămâni, ar fi avut un efect diferit. Poate ne-ar fi scăpat de acest război oribil. Dar acum suntem în situația în care lumea liberă este unită, Ucraina primește arme, sancțiunile sunt tot mai dure, dar tot nu avem un scop strategic”, a spus el.

„Statele Unite și aliații europeni din NATO trebuie să vină cu o declarație comună în care să spună că scopul acestui război este ca Ucraina să-și recupereze toate teritoriile.

Nu trebuie să existe discuții despre concesii teritoriale. Nu le putem spune ucrainenilor ce să facă. E dreptul lor să lupte pentru fiecare centimetru din teritoriul lor, dacă asta vor, și trebuie să-i sprijinim”, a continuat Kasparov.

În ceea ce privește o posibilă escaladare a conflictului, „Putin nu are nevoie de un motiv pentru escaladare. Armata lui e blocată în Ucraina, nu are nicio șansă.

Rachetele de modă veche ale ucrainenilor au lovit nava amiral a rușilor. Nu cred că generalii și amiralii lui Putin vor să se sinucidă pentru ambițiile lui geopolitice nebunești”, a adăugat el.

„În primul rând, oamenii din Rusia, mai ales elitele, trebuie să recunoască faptul că războiul e pierdut. Veștile proaste venite din Ucraina îi vor face pe tot mai mulți să se revolte, pentru că nivelul de trai va scădea.

Înfrângerea militară în Ucraina și revoltele sociale ar crea condițiile pentru o lovitură politică, pentru că mulți dintre apropiații lui Putin vor căuta un țap ispășitor și întotdeauna dictatorul este cel care trebuie să fie de vină pentru toate eșecurile”, a spus Kasparov.

#război #Ucraina #Rusia #previziune

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button