Politică

Ce pagube poate produce un atac cibernetic la scară largă în Moldova

Securitatea cibernetică a țării a fost pusă în discuție la ședința ordinară a Consiliului Suprem de Securitate (CSS), convocat pe 19 decembrie de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

Membrii CSS au analizat modul de organizare a sistemului național de securitate cibernetică, precum și riscurile și provocările cu care se confruntă acesta, transmite sursa.

Conducătorii instituțiilor abilitate au raportat despre acțiunile întreprinse pentru a consolida capacitățile de apărare cibernetică a statului.

De asemenea, ei au primit recomandări cum să eficientizeze procesele ce țin de securitatea cibernetică, cum să reorganizeze sistemul de monitorizare și de răspuns la atacurile cibernetice.

În cadrul ședinței CSS s-a discutat și despre necesitatea îmbunătățirii cadrului legal care vizează acest domeniu, precum și despre felul în care pot fi îmbunătățite, în acest sens, comunicarea și cooperarea între instituțiile statului, se arată în comunicatul Președinției.

Ședința vine după ce, săptămâna trecută, atât angajații Președinției, cât și de la alte instituții de stat au fost instruiți privind securitatea cibernetică (grație finanțării externe), dar și după ce au avut loc scurgeri de date ca urmare a spargerii conturilor și telefoanelor mai multor funcționari de stat.

Menționăm că, în țara noastră, incidentele cibernetice și adoptarea măsurilor necesare pentru prevenirea acestora, dar și securitatea sistemelor informaționale sunt în responsabilitatea Centrului de Răspuns la Incidente Cibernetice (CERT) din cadrul Serviciului Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC).

Centrul are rolul de a asista utilizatorii sistemelor informaționale, inclusiv autoritățile statului, în implementarea măsurilor pentru reducerea riscurilor de incidente ale securității TI și acordarea asistenței în acest sens.

La finele anului 2019, Serghei Popovici, pe atunci șef al STISC, estima că un atac cibernetic la scară largă în Republica Moldova poate produce pagube de circa 350 de milioane de dolari.

#atac #hackeri #cibernetică

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button