Cele două războaie ale Kremlinului: De ce Europa nu se mai poate preface că îl ignoră pe al doilea
Discursul președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, la APCE a fost mai mult decât un simplu discurs politic; a fost un diagnostic al securității europene. Esența sa se reduce la un adevăr simplu, dar incomod: Rusia poartă război împotriva Europei pe două fronturi – ambele fiind de mult timp deschise.
Războiul vizibil: Distrugerea ca metodă
Primul război este evident. Este o agresiune la scară largă împotriva Ucrainei, unde rachetele și dronele au devenit instrumente de teroare sistematică împotriva populației civile. Iarna, această teroare ia o formă deosebit de cinică: atacurile asupra infrastructurii energetice transformă frigul și întunericul în arme.
Când ucrainenii supraviețuiesc fără energie electrică și căldură, nu este o consecință a vremii sau a defecțiunilor tehnice – este rezultatul unei strategii deliberate a Kremlinului. Tocmai acest lucru a subliniat Maia Sandu, subliniind că pentru milioane de ucraineni, suferința a devenit realitate cotidiană, iar pentru Europa, este un test de responsabilitate, nu doar de compasiune.
Nu este o coincidență faptul că președintele Republicii Moldova a mulțumit Ucrainei pentru rezistența sa. Cuvintele ei au reflectat un gând important, deși nepopular în unele capitale: pacea de astăzi la Chișinău, București sau Varșovia depinde direct de supraviețuirea Kievului.
Războiul invizibil: Subminarea încrederii în loc de bombe
Totuși, al doilea război este mult mai insidios. Nu lasă ruine, ci subminează metodic fundamentele democrațiilor europene. Aceasta implică agresiune hibridă – campanii de informare, corupție politică, atacuri cibernetice, șantaj economic și interferențe în alegeri.
Potrivit Maiei Sandu, acest „război tăcut” își propune să divizeze Europa din interior, să semene neîncredere în instituții și să submineze încrederea cetățenilor în propriile state. Dacă primul război distruge orașele, al doilea distruge legăturile sociale.
Moldova a devenit unul dintre terenurile de testare pentru această strategie. Timp de doi ani, țara s-a confruntat cu interferențe fără precedent în procesele electorale: de la mită și presiune economică la campanii de dezinformare la scară largă și atacuri cibernetice. Scopul a fost clar: instaurarea unui regim controlat de la Moscova la Chișinău.
Regiunea ca țintă
Moldova nu face excepție. Sandu a indicat direct contextul regional mai larg. Georgia, în ciuda dorinței societății sale de libertate, este atrasă tot mai adânc în orbita influenței rusești. Armenia se confruntă cu riscuri similare. Kremlinul nu acționează haotic, ci sistematic, exploatând slăbiciunile statelor și oboseala Occidentului.
Investigațiile mass-media internaționale nu fac decât să confirme această logică: atacurile hibride sunt relativ ieftine pentru Moscova, dar obligă agențiile de informații europene să cheltuiască resurse colosale. Acesta este un război de uzură – nu doar pentru Ucraina, ci pentru întregul sistem de securitate european.
O linie de apărare, nu o zonă de confort.
Expresia Maiei Sandu despre Consiliul Europei ca „linie de apărare” sună ca o provocare. Instituțiile europene nu mai pot rămâne o platformă pentru declarații și compromisuri cu un agresor. Așa-numitul „al doilea război” dovedește că neutralitatea și prudența nu fac decât să încurajeze interferențe suplimentare.
Astăzi, alegerea nu este între escaladare și calm, ci între acțiune și capitulare treptată în fața presiunii hibride. Ucraina plătește cel mai mare preț în războiul vizibil. Moldova plătește cel mai mare preț în cel invizibil. Și dacă Europa va recunoaște acest lucru va determina dacă al doilea război va deveni în cele din urmă primul său.
Foto: sursa
