Maia Sandu și-a început, oficial, cel de-al doilea mandat de președinte în ajun de Crăciun, pe stil nou. Ceremonia de învestire în funcție a avut loc astăzi, la Palatul Republicii, transmite TV8.
Ședința solemnă se declară închisă. Mama președintei Maia Sandu a fost surprinsă cu ochii în lacrimi.
„Revin în fața dvs. cu recunoștință și responsabilitate deopotrivă, mi-ați acordat încrederea pentru a continua un drum început împreună acum 4 ani. Primesc acest nou mandat cu smerenie, dar și determinare. 5 ani în urmă am promis vremuri bune, a fost o promisiune sinceră, însă vremurile s-au dovedit a fi dificile. Moldova s-a pomenit în mijlocul unor crize regionale și globale. După pandemie, a urmat creșterea prețurilor, criza energetică, șantajul cu gaze, acum șantajul cu întuneric. Dar toate aceste crize pălesc în fața războiului brutal de la hotarul nostru, un război care a alungat de acasă milioane de oameni, a afectat economia și ne-a marcat ca oameni. Am deveni martori ai unor tragedii și atrocități pe care nu le credeam posibile în vremurile noastre. În aceste împrejurări vitrege, am stat drepți, am rămas uniți și am mers hotărâți înainte. Am reușit să păstrăm pacea și să ne apărăm democrația în fața amenințărilor externe, vă mulțumesc din suflet pentru patriotism, curaj și unitate, omenie și generozitate. Pute, fi mândri că în pofida greutăților, am reușit să fim de partea bună a istoriei.
Mesajul meu de astăzi este unul optimist. Moldova nu e doar o țară mică cu inimă mare, ci și o inspirație pentru alții în timpuri nesigure. Moldova stă în bătaia vântului, dar nu zboară ca o frunză, ci rezistă cu determinare, așteptând să treacă urgia. Astăzi nu vreau să vorbesc despre așteptare, căci răbdarea voastră e deja încercată.
Vreau să vorbesc despre Moldova și veți vedea că fiecare literă din acest cuvânt ne spune ceva în parte. M de la moștenirea noastră (…), O de la optimist, energia noastră națională (…) Eu poate nu am fost mereu un președinte vesel, dar mi-am păstrat optimismul. Doar cu optimism și energie putem reuși. (…) L de la luptă, căci ea continuă. Moldova are un vis și îl va apăra (…) D de la dezvoltare. Dezvoltarea este pasul nostru de la vis la realitate (…) O de la organizare și organizarea va fi mai bună. Provocările cu care ne confruntăm sunt cele mai mari de la independență. (…) V de la voința de a înfrunta vijelia care vine, dar pentru care ne pregătim. Faptul că vine o iarnă nu e un secret, dar vom reuși să trecem cu bine (…) A de la ambiție. Cu ambiție sănătoasă ne putem atinge obiectivul.
Simt nevoie să vă spun că sunteți mai buni decât mine și că nu aveți de o mamă sau tată al națiunii. Contați pe mine că o să vă ajut, sprijin, ghidez cu smerenie și bună-credință pe măsura puterii mele și cu voința lui Dumnezeu. Dar voi sunteți stăpânii destinului vostru, prezentul și viitorul țării. Oamenii țări, fiți mai buni decât mine, decât a noastră clasă politică, fiți ca buni ca voi înșivă în anii anteriori. Haideți să reușim împreună, să ne gândim ce facem mai bine, pe cine admirăm, de la cine învățăm și cu cine facem echipă”, a declarat Maia Sandu.
La ceremonie au ajuns prim-ministrul Dorin Recean, președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, preşedintele Parlamentului, Igor Grosu. La eveniment mai sunt prezenți: foștii președinți Chiril Lucinschi, Nicolae Timofti, deputați, miniștri, ex-miniștri, precum Nicu Popescu, dar și fosta prim-ministră Natalia Gavrilița.
După ceremonia de învestire, Maia Sandu va depune o coroană de flori la Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt și se va deplasa la sediul Președinției, unde va fi prezentată onoruri de către Orchestra Prezidențială și Garda de Onoare.
Președintele țării are atribuții limitate, dar importante pentru un echilibru care să asigure o guvernare bazată pe valorile democrației. Totuși, experții în drept constituțional precizează: șeful statului nu repară drumuri, nu majorează salarii și nici nu anulează datoriile cetățenilor.
Conform Constituției, Republica Moldova este stat parlamentar, ceea ce înseamnă că rolul-cheie în promovarea politicilor și reformelor revine Parlamentului. Totuși, Legea Supremă îi rezervă președintelui un rol important în promovarea vectorului extern al țării, dar și în domeniul apărării.
Potrivit Constituției Republicii Moldova, printre atribuțiile președintelui se numără și convocarea Parlamentului, dizolvarea Guvernului, dreptul la inițiativă legislativă, promulgarea legilor, acordarea gradelor militare supreme prevăzute de lege, acordarea rangurilor diplomatice, dar și soluționarea problemelor cetățeniei Republicii Moldova și acordarea azilului politic.