Ministerul Justiției anunță că, începând cu ziua de mâine, 23 decembrie 2021, depunerea actelor spre apostilare va avea loc în baza unei programări online prin intermediul unui sistem automatizat. Totodată, la un ghișeu se va menține posibilitatea depunerii actelor fără programare, pentru persoanele care nu au acces la internet. Sursă.
Efectuarea unei programări online pentru aplicarea apostilei se va face pe pagina web: programare-apostila.justice.gov.md. Solicitantul va trebui să indice:
# numărul de acte depuse spre apostilare;
# numele, prenumele depunătorului (persoana care va depune actele);
# numărul de identificare (IDNP);
# adresa de e-mail.
După recepționarea informației, în adresa solicitantului programării va fi expediat un mesaj de confirmare, care va conține data, ora și codul unic al programării. Ulterior, depunătorul urmează să se prezinte cu buletinul de identitate la sediul Direcției apostilă și legalizare, situat la adresa: mun. Chișinău, str. 31 August 1989, nr. 82, la data și ora indicată în mesajul de confirmare.
Depunerea actelor va avea loc:
# pentru programarea prealabilă, de luni până vineri, de la ora 8.05 până la 16.00 (două ghișee);
# în lipsa programării, de luni până joi, de la ora 8.05 până la 15.00, vineri – de la ora 8.05 până la 12.30 (un ghișeu).
Solicitantul nu va putea depune un număr mai mare de acte decât cel indicat în solicitarea programării. De asemenea, este stabilit un plafon de până la 50 de acte pe zi, astfel încât să fie exclus abuzul din partea intermediarilor.
În aplicație vor fi incluse și mesajele de solicitare pentru programare primite până acum prin intermediul e-mailului.
Sistemul automatizat pentru programarea online va fi funcțional începând cu ziua de mâine, 23 decembrie 2021.
Amintim că din 8 decembrie 2021, depunerea actelor spre apostilare se efectua doar în baza unei programări prealabile prin poștă electronică. Decizia fusese luată de către Ministerul Justiției după ce statul român a introdus obligativitatea apostilării tuturor actelor incluse în dosarul pentru redobândirea cetățeniei. Conform ministerului, după această modificare, numărul solicitărilor privind aplicarea apostilei s-a triplat.