Necategorizat

Concluzii incendiare în auditul CCRM la Moldovagaz: Actele privind noul sediu nu mai există

Documentele cu privire la construcția clădirii administrative a „Moldovagaz” au fost sustrase de persoane necunoscute, care ar fi pătruns într-un birou din vechea clădire a companiei, sigilat de PCCOCS în 2015, unde se păstrau mai mulți saci cu acte.

Despre aceasta au declarat pentru Jurnal.md unele surse care în vara din 2022 au fost de față atunci când procurorii au mers să înlăture sigiliul de la acea ușă, transmite sursa.

Auditul Curții de Conturi la „Moldovagaz” și întreprinderile sale afiliate, rezultatele căruia vor fi examinate astăzi în cadrul unei ședințe publice, confirmă lipsa sigiliului și dispariția documentelor.

Sursa citată a intrat în posesia raportului de audit al CCRM, care astăzi este examinat în cadrul ședinței publice a instituției și din care se înțelege că directorul „Moldovagaz” ascundea cel puțin un lucru. Și anume că sigiliul de la ușa respectivă era rupt demult. Persoane care au fost la fața locului alături de procurori, dar care au solicitat să le fie păstrat anonimatul, susțin că ar fi aflat de la unii angajați ai „Chișinău-gaz” că, în anii trecuți, apăreau niște necunoscuți care deșurubau ușa și intrau în acel birou. 

Nimeni nu înțelegea cine sunt respectivii, însă paza le permitea accesul în clădire. Nu s-a putut afla în ce an s-a întâmplat aceasta, dar în 2018, „Chișinău-gaz” a contractat servicii de pază de la „Bercut-Grup”, iar peste câteva luni a angajat o altă companie, „Argus-S”, care era controlată de Dorin Damir, finul lui Plahotniuc. E interesant și faptul că „Bercut-Grup” a păzit în continuare alte bunuri ale întreprinderii, dar nu și sediul central.

Intrând în biroul cu documente, adaugă sursele, au observat că o parte din saci erau sparți. Nu se știe dacă erau sustrase și alte acte, însă cele cu privire la procesele de achiziție și recepție a lucrărilor de construcție a clădirii de pe str. Pușkin, 64, lipseau în totalitate.

Mărturiile acestor surse sunt confirmate inclusiv de faptul că, în septembrie, PCCOCS a intentat un proces penal pe faptul deteriorării sigiliului din oficiul „Chișinău-gaz” și lipsei documentelor, dar și de constatările CCRM, care subliniază în raportul de audit că „Moldovagaz” i-a prezentat doar o parte neesențială din întregul set de acte cu privire la construcția clădirii administrative, care se referă doar la anii 2016-2018. Auditorii notează că au cerut explicații, dar și lor li s-a spus că documentele au fost ridicate în timpul perchezițiilor din anii 2015-2016 și nu au mai fost întoarse. Mai mult, cei de la „Moldovagaz” i-au informat că nu au participat la sigilarea biroului de la „Chișinău-gaz” și că atunci nu au fost numite persoane responsabile din cadrul companiei pentru asigurarea integrității documentelor.

Potrivit echipei de audit, suma întreagă a investițiilor în acest edificiu este de 534 de milioane 756 de mii de lei. Dacă auditorilor li s-au prezentat doar actele din 2016-2018, rezultă că au dispărut doar cele care ar putea face lumină asupra spălărilor de bani uriașe de la „Moldovagaz” în anii 2009-2017, când lucrările de construcție se desfășurau fără un antreprenor general. Din mărturiile unor persoane implicate, făcute în cadrul investigației „Jaful de pe Bâc”, pe atunci toate problemele se rezolvau prin mită.

Cheltuieli suplimentare au apărut și după încheierea construcției. Dacă în procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, întocmit la 20 august 2018, au fost indicate unele lucrări nefinisate, în procesul-verbal de recepție finală din 21 noiembrie 2018 se arată că lucrările au fost complet încheiate la 20 august. Prin urmare, auditul a constatat că în septembrie-noiembrie au fost executate lucrări de peste 68 de milioane de lei.

Auditul atrage atenția și asupra majorării cheltuielilor de locațiune suportate de „Moldovagaz”, după ce și-a înstrăinat clădirea administrativă întreprinderii-fiică „Flacăra Albastră”. Această tranzacție, dă de înțeles Curtea, a fost una pur formală, fiind efectuată din cauza că investițiile de peste jumătate de milion în noul edificiu nu erau incluse de către ANRE în tariful pentru gaze. Totuși, și în cadrul acesteia au fost stabilite unele nereguli.

Problema edificării clădirii administrative a „Moldovagaz” reprezintă doar un capitol din raportul de audit al Curții de Conturi, care se referă la multiple investiții, achiziții și cheltuieli nejustificate și neargumentate economic ale companiei moldo-ruse, care demonstrează managementul ineficient al acesteia și care a influențat neachitarea consumului curent al gazelor naturale timp de mai mulți ani, precum și creșterea datoriilor R. Moldova față de „Gazprom”.

#Moldovagaz #audit #concluzii

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button