Societate

Contrabandă cu droguri: Peste 170 de pachețele au fost descoperite la doi tineri suspectați

Pe parcursul a 6 luni, ofițerii de investigație au efectuat un șir de măsuri în scopul acumulării bazei probatorii. În urma investigațiilor, polițiștii au stabilit că doi tineri cu vârstele de 21 și 23 de ani, ambii originari din raionul Florești, pe parcursul mai multor luni ambalau în pachețele de tip zip-lok substanță sub formă de cristale de tip PVP, pe care ulterior le comercializau.

Astfel, la 18 februarie, urmare a perchezițiilor efectuate de polițiști la domiciliile suspecților, au fost ridicate 173 de pachețele cu substanțe psihotrope de tip PVP, un cântar electronic precum și alte obiecte destinate consumului de substanțe narcotice, transmite sursa.

În acest caz a fost pornită urmărirea penală pentru circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare în proporții mari.

Astăzi, 19 februarie, în privința celor doi tineri a fost emis mandat de arest pe un termen de 30 de zile. Dacă vinovăția învinuiților va fi demonstrată, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 7 ani.

Investigațiile continuă, în vederea cercetării tuturor circumstanțelor acestor fapte infracționale.

#droguri #Florești #polițiști

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button