Economie

CSE a intervenit cu noi măsuri privind gestionarea crizei energetice: Va fi elaborat un regulament privind acoperirea deficitului de biocombustibil solid

Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a intervenit cu noi măsuri privind gestionarea crizei energetice. CSE a dispus că Ministerul Energiei va elabora un regulament privind acoperirea deficitului de biocombustibil solid, folosit în sezonul de încălzire de către instituțiile de menire socială. Ulterior, Agenția pentru Eficiență Energetică  va  întocmi lista beneficiarilor și cantitățile alocate,  ținând cont de puterea instalată a centralelor termice, relatează sursa.

Potrivit Dispoziției, a fost prelungit, până la 30 septembrie 2023, termenul de valabilitate a Autorizației de mediu privind gestionarea deşeurilor și a Autorizației de emisie a poluanților în atmosferă de la surse fixe, eliberată pentru SATD „Uzina Metalurgică Moldovenească”. Compania este obligată să raporteze cantitatea emisiilor de poluanți până la sfârșitul lunii curente. 

O altă prevedere a documentului se referă la sistarea activității Centrului provizoriu de gestionare a unor afluxuri de străini pe teritoriul Republicii Moldova, din localitatea Pârlița, raionul Fălești. Instituția, aflată în gestiunea Ministerului Afacerilor Interne, își va întrerupe activitatea, începând cu 3 aprilie 2023.

De asemenea, membrii Comisiei au intervenit cu o precizare în Regulamentul cu privire la atribuirea categoriilor de vulnerabilitate energetică și modul de stabilire și plată a compensațiilor pentru achitarea facturilor la energie. Astfel, la determinarea gradului de vulnerabilitate energetică, din veniturile declarate pensia de întreținere plătită nu va fi exclusă. Toate gradele de vulnerabilitate energetică,  stabilite pentru perioada noiembrie 2022 – martie 2023, vor fi recalculate în funcție de această normă până la data de 30 aprilie.

O altă decizie se referă la alocarea mijloacelor financiare, din Fondul de intervenție al Guvernului, pentru acoperirea cheltuielilor suportate pentru gestionarea crizei refugiaților. Astfel, 4,5 milioane de lei vor fi distribuite pentru întreținerea centrelor de plasament temporar pentru persoane refugiate, instituite de autoritățile publice locale de nivelul al doilea, iar alte 282 mii de lei – de nivelul întâi. 879 mii de lei vor fi alocate Ministerului Muncii și Protecției Sociale, în scopul acoperirii costurilor de funcționare a centrelor de plasament temporar pentru persoane refugiate, create de instituțiile publice din subordinea autorităților publice centrale, iar 11,9 mii lei vor fi repartizate centrelor aflate în gestiunea Ministerului Educației și Cercetării. Totodată, au fost alocate 295 de mii de lei pentru acordarea sporului de compensare angajaților antrenați în gestionarea crizei de refugiați. 

Totodată, membrii CSE au corectat mărimea alocărilor financiare distribuite centrelor pentru refugiați pentru activitatea desfășurată în perioada octombrie – decembrie 2022.

#CSE#biocombustibil#deficit

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button