InternaţionalRăzboi în Ucraina

Cum a șantajat liderul de la Budapesta UE. Ungaria, exceptată de la embargo

În lupta lor împotriva războiului Rusiei din Ucraina, liderii UE s-au predat luni prim-ministrului ungar Viktor Orbán, capitulând în fața cererilor acestuia de a acorda Budapestei o scutire aproape totală de la un nou embargo asupra petrolului rusesc, transmite publicația Politico Europe.

După ce liderul guvernului maghiar a împiedicat timp de 26 de zile interdicția propusă, luni seară șefii de stat și de guvern din UE au revendicat o victorie prin adoptarea unui al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei, în încercarea de a consolida pedeapsa regimului de la Kremlin pentru invadarea vecinului său. 

Compromisul la care au ajuns liderii europeni a scutit Bruxelles-ul de rușinea de a nu reuși să implementeze un embargo despre care s-a vorbit atât de mult. 

În același timp, oficialii și diplomații au recunoscut că Orban a reușit să pună interesele Ungariei înaintea efortului colectiv al UE de amenda acțiunile agresive ale președintele rus Vladimir Putin, scriu jurnaliștii de la Politico.

„Dacă te uiți la cum s-au desfășurat lucrurile în ultima lună, da, el (Viktor Orban) a primit multe și i-a ținut ostatici pe toți”, a declarat un diplomat UE sub rezerva anonimatului despre eforturile de obstrucționare ale premierului maghiar. 

Luni seară, Orban însuși a postat pe Facebook o scurtă declarație. „S-a ajuns la un acord. Ungaria este scutită de embargo privind petrolul”, a transmis liderul autoritar de la Budapesta.

Președintele Consiliului UE, Charles Michel, a salutat acordul, într-o postare pe Twitter, și a precizat că embargoul se aplică imediat pentru mai mult de două treimi din importurile de petrol din Rusia, trăind astfel o sursă uriașă de finanțare pentru mașina de război a Kremlinului.

„Presiune maximă asupra Rusiei pentru a pune capăt războiului”, a comentat Charles Michel, care subliniază, printr-un tag, că unitatea UE rămâne  astfel intactă.

Și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat compromisul la care au ajuns liderii europeni și a confirmat că în felul acesta, până la sfârșitul anului, se va renunța la importurile de petrol din Rusia în proporție de 90 la sută.

La rândul său, cancelarul german Olaf Scholz subliniază că unitatea UE a fost menținută. „Am convenit asupra unor noi sancțiuni de mare amploare împotriva Rusiei. Va exista un embargo asupra marii majorități a importurilor de petrol rusesc”, a scris cancelarul pe Twitter.

Importurile prin conducta Drujba, care aprovizionează şi Ungaria, vor fi scutite într-o primă etapă. Aceasta a permis Budapestei să ridice dreptul de veto care bloca de câteva săptămâni adoptarea celui de-al şaselea pachet de sancţiuni al UE la adresa Rusiei. Consumul intern al Ungariei, care nu are ieşire la mare, depinde într-un procent de 65% de petrolul transportat prin conducta Drujba.

Charles Michel, Ursula von der Leyen și unii lideri naționali au insistat că Consiliul European va revizui „cât mai curând posibil” cea mai importantă scutire a Ungariei, și anume permisiunea ca petrolul rusesc să continue să curgă prin secțiunea de sud a conductei Drujba. De altfel, prim ministrul olandez Mark Rutte a spus chiar că șefii de stat și de guvern vor relua problema chiar la următorul lor summit, spre sfârșitul lunii iunie.

„Nu subestimăm toate dificultățile”, a spus Michel la conferința de presă de după summit. „Știm că am avut nevoie de câteva săptămâni înainte de a putea lua o astfel de decizie. Dar cred că este un semnal foarte puternic pe care l-am trimis astăzi, pentru că în ultimele ore, în ultimele zile, au existat speculații cu privire la riscul lipsei de unitate a Uniunii Europene. Cred că, mai mult ca oricând, este important să arătăm că suntem capabili să fim puternici, că suntem capabili să fim fermi, că suntem capabili să fim duri pentru a ne putea apăra valorile și pentru a ne apăra interesele noastre”, a mai subliniat președintele Consiliului European. 

Oficialii europeni au spus că vor lucra pentru a îmbunătăți infrastructura care ar permite Ungariei să primească mai mult petrol printr-o conductă alternativă din Croația, moment în care excepția Budapestei ar putea fi eliminată treptat.

Când au fost interpelați de jurnaliști cu privire la corectitudinea unei țări din UE care nu participă efectiv la interdicție, oficialii au insistat că Ungaria se confruntă cu probleme speciale de „securitate a aprovizionării”, deoarece nu are porturi maritime și, prin urmare, nu poate prelua  livrările de petrol de la un petrolier. 

În plus, conducta Drujba trece prin Ucraina, făcând-o vulnerabilă la sabotaj sau daune cauzate de război. Pentru a ține seama de acest factor, liderii UE au convenit în concluziile lor scrise că „în cazul întreruperilor bruște ale aprovizionării, vor fi introduse măsuri de urgență pentru a asigura securitatea aprovizionării Ungariei”. Asta înseamnă că Ungaria ar putea achiziționa petrol suplimentar în cazul în care aprovizionarea sa normală prin conducte ar fi întreruptă.

#Orban #UE #șantaj

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button