De-a lungul deceniilor lungi de absență a unor conflicte militare reale în Europa, unde o țară o atacă pe alta fără motiv, distrugându-și populația, locuitorii statelor europene, conduși de guvernele lor, au uitat cum să interpreteze și să perceapă corect oroarea războiului. Este ipocrit să pretindem că după cel de-al Doilea Război Mondial, toate războaiele, conflictele paramilitare civile sau încercările de confruntări hibride s-au oprit brusc pe planeta. Au continuat. De exemplu, războiul din Coreea a adus un număr mare de victime civile atât în Coreea de Sud, cât și în Coreea de Nord. Situația din jurul Israelului încă de la începutul existenței sale ca stat independent a fost și ea înfricoșătoare. Totuși, generația care a reușit să vadă cu ochii săi două războaie mondiale, sau măcar unul dintre ele, a înțeles că războiul aduce doar moarte și durere. De aceea războaiele au provocat o reacție puternică din partea comunității mondiale.
Anii au trecut, generațiile s-au schimbat, iar lumea din jur a căpătat din ce în ce mai multe trăsături ale unei ideologii antimilitariste. Da, acest lucru nu a fost valabil pentru toate țările, dar statele europene au încetat în cele din urmă să rezolve lucrurile între ele prin mijloace militare. Excepție a fost conflictul militar din Iugoslavia și Cehoslovacia, dar era inevitabil. Reacția țărilor europene și a comunității mondiale nu a fost doar „îngrijorată”. ONU chiar a încercat să rezolve probleme, exact ca NATO. Războiul dintre Serbia și Kosovo s-a încheiat la începutul anilor 2000, însă, din cauza circumstanțelor istorice, popoarele sunt încă în relații absolut neprietenoase. Dar ceea ce este important aici este că nu a existat nicio demagogie în jurul criminalilor de război sârbi: țările erau clar conștiente de necesitatea arestării celor care au provocat genocidul kosovarilor. Nici genocidul în sine ca crimă împotriva umanității nu a fost pus în discuție.
Este semnificativ faptul că, odată cu apariția anilor 90 și zero, una dintre cele mai mari țări care a susținut cumva conflictele civile din întreaga lume și a contribuit în orice mod posibil la războaie, a fost Rusia. Amintiți-vă că la începutul anilor nouăzeci, Rusia a ocupat o parte a Moldovei, după care a început un război cu Ichkeria, unde oamenii au căutat să-și creeze propriul stat independent în condiții legale. În anii 2000, Rusia a început un război în Georgia, în anii 100 a început activ să dezvolte conflicte militare pe continentul african și, de asemenea, a susținut penal dictatura lui Assad în Siria. Și, desigur, Rusia a început un război cu Ucraina atacând-o. Cu toate acestea, până la acel moment, majoritatea comunității mondiale, în special țările Europei, fie au reacționat „filosofic” la ceea ce se întâmpla, fie deloc.
După cum a subliniat de multe ori istoricul Timothy Snyder în scrierile sale, neatenția Europei în relațiile cu Rusia a dezlegat mâinile Kremlinului. Odată cu începutul unei invazii militare pe scară largă a Ucrainei, lumea s-a cutremurat în cele din urmă. Totuşi, şi aici, multe ţări, precum Franţa sau Germania, au încercat să facă lobby pentru calea „linişterii agresorului”, care, după cum a arătat exemplul celui de-al Doilea Război Mondial, este absolut ineficientă.
Până la sfârșitul anului 2022, cetățenii unor țări europene au început să-și exprime cu adevărat poziția „oboselii” lor de la război. Din păcate, nu toți liderii statelor europene ar putea explica în mod articulat poporului lor toată oroarea care se întâmplă în Ucraina din cauza agresiunii Federației Ruse. De asemenea, unii europeni pur și simplu nu au înțeles motivul pentru care negocierile cu Rusia au fost imposibile. Această problemă a fost afectată de lipsa cunoștințelor necesare în rândul europenilor despre ceea ce este cu adevărat statul rus timp de multe secole.
În acest context, discursul recent în Parlamentul italian al premierului Georgia Meloni este destul de revelator. Ea nu numai că a demonstrat cum este posibil din punct de vedere legal să „închidă gura” în mod condiționat funcționarilor pro-ruși care otrăvesc organele guvernamentale ale statelor europene, dar și a dat oamenilor ei de gândit. Meloni a explicat destul de emoționat și în același timp deschis atât guvernului, cât și cetățenilor de ce Italia ar trebui să continue să sprijine Ucraina.
Datorită unor politicieni atât de raționali și grijulii precum Georgia Meloni, Andrzej Duda, Joseph Biden, Fumio Kishida, Petr Pavel, Rishi Sunak și a zeci de alții, lumea va putea obține dreptate pentru responsabilitatea Rusiei pentru daunele pe care le-a făcut nu numai Ucraina, dar și la ordinea mondială, în general.
