De ceva timp subiectul gazelor naturale este unul dintre cele mai discutate subiecte în Republica Moldova. Alături de situația dificilă la capitolul pandemic, criza de gaze a devenit de ceva timp un instrument deosebit de eficient prin care, ușor și iscusit poate fi manipulată părerea publică.
Deosebit de pronunțat utilizează acest instrument opoziția care nu ratează nicio ocazie de a valorifica întregul potențial al circumstanțelor de criză prin care trece momentan țara. Pentru o eficiență sporită, aici, deseori, se atinge și subiectul Transnistriei – în special condițiile preferențiale (mai bine spus – lipsa acestora) în ceea ce privește consumul și facturile pe care le primesc locuitorii regiunii separatiste. De menționat, că acesta este un subiect sensibil pentru cetățenii Republicii Moldova (acesta devenind și mai sensibil în condițiile de criză și de facturi crescânde).
Guvernul Republicii Moldova – sponsorizează livrarea de gaze în Transnistria?
Cu cât mai sensibil este un subiect, cu atât mai mare va fi efectul de la plasarea acestuia într-un anumit context specific. Acest lucru a determinat, de ceva timp, apariția mesajelor, precum că Guvernul Republicii Moldova, conștient și bine determinat nu doar acceptă situația din Transnistria, dar și o sponsorizează.
Mai jos o să descriem de ce acest lucru nu este posibil din punct de vedere formal. Acum, însă, să analizăm puțin rentabilitatea unei asemenea mișcări și care ar fi avantajele Guvernului în acest sens. Actuala conducere își desfășoară activitatea în condiții de incertitudine, în condițiile care au devenit dificile în mod implicit – și-ar asuma oare guvernarea țării o asemenea mișcare lipsită de sens și obiectiv, în special, în asemenea circumstanțe? Plus la aceasta, care ar fi rostul unei asemenea sponsorizări?
De ce Guvernul Republicii Moldova nu ar putea sponsoriza livrările de gaze în Transnistria nici la nivel teoretic, tehnic, juridic?
Răspunsul la această întrebare este unul destul de simplu – Gazpromul este companie rusească, Moldovagaz aparține Gazpromului. Exact această combinație lipsește conducerea țării de orice pârghii practice în ceea ce privește atât sistarea livrării gazelor în Transnistria, cât și o potențială și eventuală „sponsorizare” a acestor livrări.
Datoria cosmică de circa 8 miliarde dolari denotă și ea lipsa mecanismelor reale de influență asupra acestui sector energetic. De-a lungul anilor s-a creat o situație utopică pentru Gazprom – Gazpromul, de facto, colaborează cu o filială de a sa și, până la urmă, are mecanismele decizionale necesare pentru a hotărî dacă se vor livra gaze în Transnistria sau nu.
Determinarea Gazpromului și a Federației Ruse de a continua livrarea gazelor în Transnistria este evidentă – astfel rușii câștigă predispunerea regiunii separatiste, chiar dacă cu prețul creșterii datoriei naționale a Republicii Moldova. Totodată, pentru a deghiza acest lucru și pentru a nu rata încă o ocazie oportună de a critica actuala conducere, sunt lansate asemenea ipoteze, prin care Republica Moldova ar fi cea care decide că livrarea gazelor în Transnistria ar trebui să continue.
Antonio Bors
