Politică

De ce Rusia blochează exportul de cereale din Ucraina

Rusia s-a retras unilateral din acordul cerealelor pentru a bloca exporturile ucrainene și a lăsa țara agresată fără oxigen economic. O spune directorul Institutului de Studii Politice și Capital Social din Cernăuți, Marin Gherman, potrivit căruia exportul de cereale are o pondere importantă în economia Ucrainei, iar blocarea acestuia pune în pericol securitatea economică a țării și creează riscuri de insecuritate alimentară la nivel mondial.

În același context, analistul politic Mihai Isac spune că Turcia va încerca să abordeze cu Rusia problema transportului cerealelor, întrucât președintele turc Erdogan își dorește să fie cel care mediază relația Moscova-Kiev pentru a obține prestigiu mondial, transmite sursa.

La 17 iulie, Rusia s-a retras din acordul cerealelor negociat anul trecut de Turcia și ONU. Acordul îi permitea Ucrainei să-și exporte produsele agricole prin porturile de la Marea Neagră. După retragerea din acordul cerealelor, Rusia a atacat mai multe porturi ucrainene, drept răspuns, Kievul a anunțat că navele și porturile rusești de la Marea Neagră au devenit ținte legitime ale armatei ucrainene.

„Acum Rusia încearcă să demonstreze că fără ea o stabilitate în zona Mării Negre este imposibilă. Încearcă să demonstreze că fără luarea în considerare a intereselor Moscovei, Ucraina nu va reuși nimic, că porturile Ismail, Reni, Odesa, Cernomorsk și altele, vor fi amenințate în continuare. Dar au auzit toți și declarațiile Ucrainei care spune că porturile rusești de la Marea Neagră sunt amenințate, avem recomandarea Kievului către marile companii maritime să nu intre în porturile Rusiei. Deci, au crescut mizele de ambele părți. Exportul de cereale este foarte important pentru structura economiei Ucrainei. De aceea, Rusia își dorește să blocheze exporturile ucrainene ca să lase Ucraina fără oxigen economic, să devină absolut dependentă de Occident, iar Occidentul să obosească să o mai sprijine”, a spus directorul Institutului de Studii Politice și Capital Social din Cernăuți, Marin Gherman, în cadrul emisiunii „Paralela 47” de la Radio Moldova.

Presa internațională anunță că o întrevedere dintre Vladimir Putin și Recep Erdogan ar putea avea loc la sfârșitul lunii august, la Ankara, prioritară pe agenda discuțiilor fiind problema transportului cerealelor.

„Turcia este interesată ca acest acord al grânelor să fie reluat. Vizita președintelui Putin în Turcia ar urma să aibă loc pe parcursul lunii august. Turcia în continuare încearcă să joace rolul mediatorului între cele două părți, iar Erdogan și-ar dori să fie el cel care aduce pacea, ar fi un plus de prestigiu la nivel mondial și s-ar încadra în demersul său de a transforma Turcia dintr-o putere regională, într-o putere mondială”, a explicat analistul politic Mihai Isac.

Criza cerealelor i-a reunit ieri, la Galați, pe reprezentanții Ucrainei, Republicii Moldova, României, Comisiei Europene și SUA. În timpul reuniunii, vicepremierul Vladimir Bolea a accentuat că Republica Moldova asigură tranzitul produselor agricole din Ucraina spre Uniunea Europeană.

„Republica Moldova și Ucraina au o frontieră comună de peste 1200 de kilometri, avem infrastructură comună, poduri, drumuri, astfel 70% din transportul care tranzitează Republica Moldova și se îndreaptă spre porturile Dunării, Galați, Brăila și portul Constanța, sunt camioane cu cereale. Pe zi teritoriul Republicii Moldova este tranzitat de aproximativ 1000 de camioane, dintre care 70-80% sunt camioane cu cereale. În ultima perioadă, din nou, a apărut problema fluidizării traficului la frontiera cu România, camioanele stau la punctele de trecere a frontierei în medie 3-4 zile”, a spus expertul în comerț internațional, Iurie Rija.

În timpul reuniunii de la Galați, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, a menționat că „investițiile în infrastructură sunt o necesitate stringentă, pentru a satisface necesitățile agricultorilor moldoveni și tranzitului”.

#Ucraina #Rusia #Cereale

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button