Deși Partidul Șor „încearcă să ne cumpere deputații și liderii teritoriali” ai PSRM, Dodon nu susține interzicerea partidului politic.
Despre aceasta Igor Dodon a declarat în cadrul emisiunii Puterea a Patra, transmite Știri.md.
„Primesc mesaje din teritoriu că reprezentanții Șor merg masiv pe la socialiști și le propun sute de mii de lei. 5.000 de euro ca să treacă la Partidul Renaștere și să participe din partea lor la alegeri.
Îmi pun întrebarea, noi suntem în opoziție, și noi și Șor, parcă e așa, dar de ce rupeți de la socialiști? Mergeți la PAS și pe dreapta, dacă aveți bani.
Care este scopul acestui partid? Vă spun, în spate stă Plahotniuc a cărui scop a fost după 2019 să distrugă socialiștii, el acum asta face cu mâinile lui Șor”, a spus Dodon.
În acest context, socialistul a spus că ultimii membri ai PSRM care și-au anunțat plecarea din partid, Irina Lozovan, Alexandr Nesterovshi, Vasile Bolea și Alexandr Suhodolski, au fost cumpărați de Șor.