Internaţional

Efecte negative asupra învățământului la nivel global ca urmare a pandemiei COVID-19

Efectele pandemiei sunt mult mai puternice decât se estima inițial. În țările cu venituri mici și medii, aproape 70% dintre copiii până în zece ani nu pot citi sau înțelege un text simplu, avertizează Banca Mondială, UNESCO și UNICEF. Sursă.

Totodată, generația tinerilor care urmează în prezent diverse forme de învățământ riscă să piardă aproape 17.000 de miliarde de dolari din venituri din cauza închiderii școlilor ca urmare a pandemiei. Această sumă corespunde unui procent de aproximativ 14% din PIB-ul global actual și este mai mare decât cele 10.000 de miliarde de dolari estimate în 2020, potrivit unui raport al celor trei instituții.

În țările cu venituri mici și medii, procentul copiilor care nu sunt în stare să citească și să înțeleagă un text simplu la vârsta de zece ani – care era deja de peste 50% înainte de pandemie – ar putea ajunge rapid la aproape 70% din cauza închiderii școlilor și a calității mai slabe a învățământului la distanță.

„Criza COVID-19 a paralizat sistemele de învățământ din întreaga lume. După 21 de luni, școlile rămân închise pentru milioane de copii și s-ar putea ca alții să nu se întoarcă niciodată la școală”, a declarat Jaime Saavedra, responsabil pe probleme de educație în cadrul Băncii Mondiale.

„Nivelul de pierdere a cunoștințelor este inacceptabilă din punct de vedere moral. Poate avea efecte devastatoare asupra productivității, veniturilor și bunăstării acestei generații de copii și tineri, familiilor acestora și economiilor din întreaga lume”, a adăugat el.  

Totodată, criza sanitară a accentuat inegalitățile în domeniul educației, afectându-i mai serios pe copiii cei mai săraci, cu dizabilități sau pe cei mai mici, subliniază raportul.

De asemenea, fetele s-au confruntat cu dificultăți mai mari în a avea acces la învățământul la distanță,”pregătirea lor fiind restricționată de anumite norme sociale, competențe digitale limitate și o lipsă de acces la echipamente”, se arată în document, scrie Agerpres.

Deși guvernele au pus în aplicare măsuri de ajutor excepționale pentru a face față pandemiei, mai puțin de 3% din aceste fonduri au fost alocate educației, deplâng situația cele trei organizațiile internaționale într-un comunicat de presă.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button