În ciuda eforturilor autorităților de a determina populația să se imunizeze, orașul Bălți înregistrează cea mai mică rată de vaccinare din țară. În timp ce pe teritoriul țării media este de 95%, la Bălți aceasta este de doar 87 la sută.
Hepatita virală B, tuberculoza, poliomielita, difteria, tusea convulsivă, infecția cu rotavirus, cu pneumococi, rujeola și rubeola și infecției cu Papilomavirusul uman se numără printre cele 13 boli împotriva cărora Programului Național de Imunizări 2023-2027 prevede vaccinarea obligatorie a populației, transmite sursa cu referire la Tvn.md.
PAVEL FLOREA, director Centrul Medicilor de Familie: „Atunci când noi ne gândim să refuzăm o vaccină, automat ne supunem riscului pentru a fi infectați de aceste boli infecțioase, care nu sunt tratabile. Riscul sau transmiterea acestor boli transmisibile prin vaccinare este foarte rapid. Prin cale aerogenă, prin strănut, prin picături, sunt niște căi foarte ușoare. Este o boală, că daca este măcar o singură persoană infectată se transmite imediat la altele 100.“
Potrivit specialiștilor, cea mai mare reticență se înregistrează la vaccinurile administrate împotriva hepatitei B, difteriei, tusei convulsive, infecției hemofilice și poliomielitei, la cele împotriva Papilomavirusului și a coronavirusului. Acest lucru este condiționat în mare parte de informațiile false care circulă pe internet, semănând îndoială și frică în comunitate.
Cele mai populare mituri despre imunizare sună în felul următor: vaccinul provoacă infertilitate la fete, epilepsie și autism.
- Imunizarea provoacă autism
- Fetița unei rude a făcut epilepsie în urma vaccinării
- Nu faceți vaccin la fete că nu vor face copii pe viață