Focuri de armă au fost auzite în preajma depozitelor de muniții de la Cobasna, regiunea transnistreană.
Așa-numitul minister de Interne din Transnistria a confirmat informația, transmite sursa.
Potrivit sursei citate, astăzi, în jurul orei 08:45, din Ucraina în direcția Cobasna au fost efectuate câteva focuri de armă.
„Victime nu sunt”, precizează serviciul de presă al instituției.
Totodată, sursa anunță că aseară, în jurul orei 22:00, mai multe drone au fost văzute pe cer deasupra satului Cobasna, regiunea Râbnița.
„Dronele au fost lansate din Ucraina”, subliniază instituția.
Reprezentantul Tiraspolului în Comisia Unificată de Control (CUC), Oleg Beleakov, a negat informația privind focurile de armă la Cobasna.
Depozitul de muniții se află în apropierea satului Cobasna de mai multe decenii și este unul dintre cele mai mari din Europa. Munițiile depozitate acolo și-au depășit demult termenul de păstrare.
Ele sunt păzite de peste 1.000 de soldați ruși, aflați ilegali pe teritoriul Republicii Moldova de circa 30 de ani, în pofida apelurilor autorităților de la Chișinău de retragere a acestora.