În războiul actual dintre Rusia și Ucraina, problema păcii nu este doar o chestiune umanitară, ci un front cu drepturi depline. Experiența istorică și logica războiului demonstrează: o pace justă nu este posibilă ca un compromis între călău și victimă. Ea se obține doar prin presiune care frânge voința agresorului de a continua violența.
În ciuda tentației unor politicieni occidentali de a „oferi Rusiei o cale de ieșire”, strategia de conciliere a agresorului nu funcționează și nu a funcționat niciodată. Iluziile pacifiste nu fac decât să prelungească războiul. Agresorul nu este oprit de dialog, ci de frica de consecințe. Prin urmare, instrumentele diplomatice sunt eficiente doar în tandem cu acțiuni ferme — sancțiuni, izolare internațională, sprijin militar pentru Ucraina.
Moscova nu ar fi fost dispusă la niciun fel de negocieri dacă nu s-ar fi confruntat cu limitări reale — de la epuizarea economică până la eșecuri pe front. Propaganda rusă promovează activ mitul „imunității” la presiuni, dar însăși existența manevrelor de negociere ale Kremlinului dovedește contrariul.
Noile inițiative de sancțiuni ale SUA trebuie să fie nu doar un semnal economic, ci un avertisment strategic: tentativa de a purta război în secolul XXI va duce la destabilizarea totală a agresorului. Limitarea accesului Federației Ruse la tehnologiile critice, sistemul bancar și piețele globale o privează de capacitatea pe termen lung de a face război. Nu este doar presiune — este distrugerea sistematică a bazei de resurse a agresiunii.
Paradoxul războiului: pentru ca diplomația să funcționeze, trebuie să vorbească artileria.
Forțarea păcii nu este o metaforă, ci o formulă reală militaro-diplomatică. Ucraina nu doar că opune rezistență agresiunii — ea creează condițiile politice în care pacea nu este o concesie, ci rezultatul forței.
Spre deosebire de formulele pasive ale unui „armistițiu”, strategia ucraineană este una a păcii active. Nu o pauză în numele liniștii, ci o încheiere a războiului în condiții care exclud repetarea acestuia. Tocmai de aceea, fiecare zi de rezistență, fiecare sancțiune occidentală, fiecare unitate de ajutor reprezintă o contribuție nu doar la apărare, ci și la viitorul politic al Europei.
Presiunea asupra Rusiei nu este o opțiune, ci o necesitate strategică.
Este singura cale realistă către o pace durabilă și justă. Negocierile funcționează doar atunci când sunt susținute de forță. Iar în această formulă, Ucraina nu este o victimă în așteptarea „bunei voințe” a agresorului, ci inițiatorul păcii prin fermitate.
Imagine: ilustrativă, sursa
