O expoziție fotografică, dedicată țării noastre și intitulată „Drumul european al Republicii Moldova”, a fost inaugurată în holul Parlamentului European.
Inițiativa aparține unui grup de eurodeputați români, care au decis să redea în imagini cele mai importante evenimente, prin care a trecut țara noastră, în săptămâna în care România își sărbătorește Ziua Națională, transmite sursa.
„Această săptămână, în care serbăm Ziua Națională a României, am vrut să o dedicăm Republicii Moldova. Republica Moldova trece, din cauza războiului din Ucraina, printr-o criză fără precedent și este important fiecare gest și fiecare mesaj politic, pe care-l transmitem cetățenilor Republicii Moldova”, a declarat membru al Parlamentului European, Eugen Tomac.
În fotografiile afișate în holul Parlamentului sunt redate evenimente, începând cu anul 1989.
Expoziția a fost organizată cu suportul Arhivei Naționale de la Chișinău.
„Cred că aceste imagini reprezintă dorința sinceră a cetățenilor Republicii Moldova, însă dorințe, care sunt mai puțin cunoscute. M-am bucurat enorm că a dat curs invitației noastre președinta Parlamentului European, doamna Roberta Metsola”, a declarat membru al Parlamentului European, Eugen Tomac.
„Este o expoziție prin care se prezintă istoria Republicii Moldova, ceea ce reprezintă Moldova și sper ca toată lumea să vadă și să conștientizeze că Moldova merită să fie în UE”, a vorbit consilier județean din Hunedoara, Robert Eugen Muzsi.
La eveniment a participat și ambasadoarea Republicii Moldova la Bruxelles:
„Cred că este importantă această expoziție din mai multe puncte de vedere. De a arăta că Republica Moldova deja este pe acest drum de o perioadă de timp. Deja sunt anumite elemente, care arată contextul și impactul momentului de acum și de a pune importanța deciziilor de anul curent, în special, mă refer la oferirea statutului de țară candidat Republicii Moldova, în iunie, anul curent”, a declarat ambasadoara R. Moldova la Bruxelles, Daniela Morari.
Expoziția fotografică dedicată țării noastre a fost inaugurată în săptămâna în care România își sărbătorește Ziua Națională.
Inițiativa aparține eurodeputaților români și are drept scop reiterarea sprijinului necondiționat din partea României pentru țara noastră.