Război în Ucraina

Franța – fără gazele rusești prin conducta naţională

Compania care gestionează reţeaua de transport de gaze din Franţa, GRTgaz, a anunţat vineri că nu mai primeşte gaze ruseşti prin conductă începând din data de 15 iunie, în contextul întreruperii fluxului fizic între Franţa şi Germania, informează AFP şi Agerpres.

Franţa mizează pe Rusia pentru aproximativ 17% din necesarul său de gaze naturale, care poate ajunge prin gazoducte sau sub formă lichidă, prin intermediul navelor de gaze lichefiate, transmite sursa.

În cazul Franţei, marea majoritate a gazelor importate ajung ân mod normal prin gazoduct, printr-un singur punct de interconexiune cu Germania.

Acest flux fizic de gaze între Germania şi Franţa a fost redus la 60 de Gigavaţi oră pe zi de la începutul anului, adică 10% din capacitatea punctului de intereconectare.

Însă în ultimele două zile, fluxul fizic de gaze între Franţa şi Germania a fost oprit, anunţă GRTgaz.

Compania franceză a precizat că nu cunoaşte motivul acestei întreruperi dar ea intervine într-un moment în care Gazprom şi-a redus considerabil livrările de gaze spre Germania, via gazoductul Nord Stream 1.

Cu toate acestea, Franţa importă în continuare gaze naturale din alte ţări, printre care se numără în special Spania, care recent şi-a majorat livrările.

De asemenea, Franţa şi-a majorat achiziţiile de gaze lichefiate, astfel că în prezent terminalele pentru gaze lichefiate funcţionează la capacitate maximă, susţine GRTgaz.

Compania care gestionează reţeaua de transport de gaze din Franţa a mai informat că în prezent stocurile strategice de gaze sunt la un grad de umplere de 56%, peste nivelul obişnuit de 50% înregistrat la acest moment al anului.

#Franța #gaz #Rusia

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button