Internaţional

Germania se alătură la lista sancțiunilor pregătite în cazul în care Rusia va ataca Ucraina

Germania se alătură SUA și confirmă că lista sancțiunilor pregătite în cazul în care Rusia atacă Ucraina va include și gazoductul Nord Stream 2.

Annalena Baerbock, ministrul german al Afacerilor Externe, a confirmat în parlament că lucrează cu țările vestice, inclusiv cu SUA, la un amplu pachet de sancțiuni care includ și Nord Stream 2. Și Ned Price, purtătorul de cuvânt al Departamentului american de Stat, a anunțat că proiectul “nu va mai înainta” în cazul unei ofensive rusești: “Nu vreau să intru în detalii, dar vom lucra cu Germania în acest sens”, transmite sursa.

Anunțul a fost făcut la doar o zi după ce operatorul gazoductului a anunțat că a înregistrat o filială în Germania. Tocmai din lipsa subsidiarei, procesul de certificare a conductei a fost suspendat în noiembrie 2021, la două luni după terminarea lucrărilor de construcție. Autoritatea germană de reglementare menține, totuși, suspendarea până la transferarea activelor și a personalului, scrie Biziday.

Uriașa conductă a fost proiectată pentru dublarea livrărilor de gaz rusesc în Germania, prin Marea Baltică și ocolind astfel Țările Baltice, Ucraina și Polonia. Din acest motiv, unii lideri europeni și americani l-au văzut ca pe un instrument prin care Kremlinul să câștige influență în Germania. Nord Stream 2 se întinde pe 1.225 de kilometri, a costat 11 miliarde de dolari și a fost gata în cinci ani.

Miercuri, SUA și NATO au trimis Rusiei două scrisori cu răspunsuri la garanțiile de securitate cerute la finalul anului trecut. Atât Alianța, cât și Administrația Biden au transmis că nu pot împiedica aderarea Ucrainei la alianța militară și spun că s-au pregătit pentru toate scenariile posibile, dar încurajează Moscova să urmeze calea diplomatică pentru detensionarea situației. Separat, NATO a cerut retragerea militarilor ruși din Ucraina, Georgia și Moldova.

Kremlinul a comentat astăzi că americanii nu au luat în considerare garanțiile, dar și că este loc pentru continuarea dialogului. Wang Yi, ministrul chinez al Afacerilor Externe, a discutat la telefon cu Antony Blinken, Secretarul american de Stat, și i-a transmis că preocupările Rusiei privind securitatea sunt “rezonabile”, motiv pentru care ar trebui luate în serios și rezolvate: “Noi facem apel la toate părțile să rămână calme și să se abțină de la acțiuni care ar agita tensiunile.”

#sancțiuni #Rusia #Ucraina #Germania #SUA

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button