Ex-președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, rămâne în arest la domiciliu. Magistrații Curții de Apel Chișinău au admis recursul procurorilor, respingându-l pe cel al avocaților fostului președinte. Astfel, acesta se va afla în continuare în arest la domiciliu și i se aplică interdicția de a comunica cu persoane străine, cu excepția membrilor familiei, transmite sursa.
Avocații fostului șef de stat ar fi cerut însă ca acesta să fie cercetat în stare de libertate.
Igor Dodon, și de această dată, a menționat pentru presă că dosarul său ar fi o comandă politică din partea guvernării, prin care se încearcă intimidarea acestuia.
Ex-președintele RM este bănuit de corupere pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală, trădare de Patrie și îmbogățire ilicită.
Aminitim că la 24 mai, procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție în comun cu CNA și SIS au descins cu percheziții la domiciliul lui Igor Dodon de pe strada Paris din sectorul Buiucani al capitalei, într-un penthouse din Chișinău, la o bază de odihnă din Molovata, una din Sadova și o casă de locuit din Sadova.