Procurorii au dispus recunoașterea și audierea în calitate de bănuiți a lui Igor Dodon, a soției acestuia și medicului acuzat că a confecționat un document medical fals, transmite sursa.
Este vorba despre o adeverință prezentată de Igor Dodon în momentul în care a solicitat judecătorilor Curții Supreme de Justiție să îi încuviințeze să părăsească țara. Aceeași solicitare a fost înaintată de către Galina Dodon.
„Medicul este bănuit de confecționarea și deținerea documentelor oficiale false, care acordă drepturi. În același timp, ex-președintele Republicii Moldova, împreună cu soția sa, sunt bănuiți în deținerea și folosirea documentului oficial fals care acordă drepturi”, precizează Procuratura Anticorupție.
Precizăm că, la 25 ianuarie, medicul a cărui nume și prenume era indicat în documentul medical a declarat că nu-i este cunoscut pacientul menționat și că ar fi aplicat ștampila pe Trimiterea-Extras la rugămintea unei colege. Potrivit medicului audiat, solicitarea a parvenit de la colega sa care examinează mereu familia Dodon și care se află în relații apropiate cu aceștia, fiind soția unui consilier din cadrul Consiliului Municipal Chișinău, membru al fracțiunii PSRM.
Procuratura Anticorupție a depus un demers la Curtea Supremă de Justiție, privind înlocuirea măsurii preventive a lui Igor Dodon. Procurorii solicită înlocuirea măsurii obligarea de a nu părăsi țara cu arest la domiciliu.