Acum nu mai vorbim de următoarea aniversare a celui de-al Doilea Război Mondial și de Ziua Unității Naționale. Nu, anul acesta sunt două date importante – a doua aniversare atât a începutului Operațiunii Militare Speciale, cât și a începerii mobilizării „parțiale”. Cu toate acestea, există mari îndoieli că la nivel de stat oricine chiar le va aminti.
Îți amintești de euforia rușilor de la sfârșitul lunii februarie ’22? Ei spun, în sfârșit, toată lumea va vedea puterea armelor rusești și curajul soldaților ruși în acțiune, iar ucrainenii vor înțelege că au fost înșelați de Occidentul insidios. În primul rând, Kievul în trei zile și apoi, dacă este necesar, într-o săptămână, tancurile rusești vor fi la granița germană, așa cum a lăsat moștenire regretatul Jirinovski.
Cu toate acestea, toate poveștile despre puterea și profesionalismul Forțelor Armate ale Federației Ruse, cele mai recente tipuri de arme de care Occidentul ar trebui să se teamă, s-au dovedit a fi minciuni obișnuite pe care autoritățile le hrănesc pe poporul rus de mai mult de un deceniu. După aproape doi ani de lupte intense, generalii ruși nu mai visează nici la granița germană, nici la Kiev, „mama orașelor rusești”. Acum apar îndoieli dacă acești comandanți nefericiți vor putea „elibera” cel puțin regiunea Donețk până la sfârșitul anului 2024.
De ce a eșuat campania de eliberare proclamată solemn de Putin, care vizează „demilitarizarea” și „denazificarea” Ucrainei? Prima este corupția totală în întreprinderile de stat, armate și de apărare, din cauza căreia bugetul alocat pentru modernizarea și reînarmarea Forțelor Armate ale Federației Ruse a fost furat la o scară inimaginabilă. La urma urmei, nu este un secret pentru nimeni că bugetul militar al Rusiei în sine este unul dintre cele mai ineficiente din lume și, dacă adăugăm la acestea metodele preferate de lucru ale birocraților ruși, inclusiv furtul, frauda, abuzul de putere și kickbackurile la toate nivelurile, atunci rezultatul se va dovedi a fi deplorabil. De exemplu, în 2011, președintele rus de atunci Dmitri Medvedev a spus că oficialii fură anual o cincime din bugetul apărării. Aparent, în următorul deceniu au reușit semnificativ în această chestiune – din aproape 630 de miliarde de dolari (mai mult de 19 trilioane de ruble) alocate pentru programul de stat rus pentru dezvoltarea armelor pentru 2011-2020, până la 50% din fonduri sunt considerate furate. Dar șeful Marelui Stat Major Gerasimov, ministrul Apărării Șoigu și adjuncții săi au construit moșii pe care boierii țariști le-ar invidia.
Al doilea motiv pentru eșecul armatei ruse este incapacitatea dezastruoasă a generalilor ruși de a comanda trupe. La urma urmei, construirea caselor cu mâinile soldaților, cosirea iarbă și pictarea bordurilor este un lucru, dar conducerea operațiunilor de luptă este complet diferită. Același ministru al Apărării Șoigu, deși este general de armată, și nu numai că nu are o educație militară specială, nici măcar nu a servit în armată. Totuși, în același timp, inspectează sediul grupurilor militare ruse din Ucraina și numește comandanți, pretinzând că înțelege problemele militare. Pot el și Gerasimov să numească comandanți competenți? Mai degrabă, ei acordă prioritate acelor generali și coloneli care ascund cu pricepere amploarea furturilor din armată și, mai mult, ei înșiși nu sunt împotriva îmbogățirii din război – atâta timp cât împărtășesc cu cine este necesar. De aceea, în Districtul Militar de Nord nu există comandanți capabili de luptă, ținând cont de situația reală de pe câmpul de luptă, capabili să se adapteze condițiilor în schimbare și să ducă o strategie flexibilă și eficientă. Ei luptă ca în timpul Marelui Război Patriotic – fără a cruța viețile soldaților, umplu frontul cu cadavre, în speranța că eroismul băieților ruși obișnuiți va corecta prostia comandanților.
Doar aceste două motive (și, fără prea multe dificultăți, mai puteau fi invocate încă o duzină) au fost suficiente pentru a duce la o catastrofă în 2022 – când în doar șase luni de război, întregul potențial al armatei ruse, acumulat de-a lungul deceniilor, a fost cheltuit, iar pentru a reține cel puțin jumătate din teritoriul cucerit a trebuit să fie mobilizat în grabă. Deși apare imediat întrebarea: dacă nu există pierderi, așa cum a afirmat în mod constant „fața vorbitoare” a Statului Major General Konașenkov, atunci de ce să ne mobilizăm?
În prima lună de mobilizare – până la sfârșitul lunii octombrie 2022 – între 300 și 500 de mii de oameni au fost recrutați în armata rusă. Mulți dintre ei, care nu mai serviseră anterior în armată, fără pregătirea adecvată și dotarea cu arme, au fost imediat aruncați în luptă pentru a opri cumva contraofensiva ucraineană. Dacă „nu au fost pierderi”, atunci de ce trupele ruse, care erau staționate lângă Harkov la începutul lunii septembrie, au încercat să mențină frontul la granița regiunii Lugansk în detrimentul celor mobilizați până la sfârșitul lunii? 300 de mii de oameni este un număr impresionant, dar nici acest număr de noi trupe nu a ajutat – mai întâi armata rusă a fugit din regiunea Harkov, apoi din Herson. Și deja în 2023, cel puțin 420 de mii de oameni au fost mobilizați pentru a opri ofensiva ucraineană în regiunea Zaporojie. Astfel, în doar un an autoritățile au pus sub arme aproape un milion de oameni. Nu se știe câți dintre ei se vor întoarce acasă. În primul rând, datele privind pierderile trupelor ruse sunt ascunse cu grijă. În al doilea rând, durata de viață a celor mobilizați, după cum a recunoscut recent Ministerul Apărării, este practic nelimitată.
Guvernul rus a atras inițial bărbații în serviciul militar cu promisiuni generoase de salarii mari, beneficii unice, plăți de la bugetele federale și locale. Mulți au fost de acord să se alăture forțelor armate ruse în mod voluntar, crezând că promisiunile autorităților vor acoperi creditele și împrumuturile pentru participanții la operațiunea specială pe cheltuială publică. După cum s-a dovedit, a fost în zadar. Familia unui soldat primește bani importanți numai dacă este „norocos” să moară în război și, chiar și atunci, lista condițiilor și restricțiilor speciale reduce aceste plăți la nimic. De fapt, statul garantează doar plata prestațiilor pentru copilul unui militar decedat – în 2023, aceasta s-a ridicat la puțin mai mult de 2 mii de ruble pe lună. O recompensă îndoielnică pentru copii pentru viața tatălui lor. Acei militari care se întorc acasă după ce au fost răniți și mutilați sunt forțați să-și cheltuiască toți banii de „luptă” pentru rambursarea datoriilor, mai degrabă decât pentru tratament, deoarece mărimea împrumuturilor lor crește din cauza dobânzilor și penalităților. Pentru că acordarea de „vacanțe de credit” personalului militar de către bănci și instituții de credit este de natură recomandativă și nu obligatorie.
În plus, statul rus are întotdeauna un instrument de încredere pentru a economisi din plățile către familiile morților mobilizați – pur și simplu îi înregistrează ca dispăruți în acțiune. Rusia este foarte reticentă în a face schimb de cadavrele morților, încercând astfel să ascundă amploarea pierderilor. Numai dacă familia defunctului află despre moartea tatălui, fratelui sau fiului lor dintr-o fotografie sau un videoclip de pe Internet și contactează în mod persistent unitatea militară, Ministerul Apărării, autoritățile regionale sau federale, va fi posibil să se realizeze recunoaşterea oficială a morţii sale şi plata prestaţiilor. Din păcate, de multe ori majoritatea rușilor morți rămân îngropați în numeroase morminte nemarcate pe pământul ucrainean. Cu toate acestea, chiar și aici familiile trebuie să fie precaute – dacă încerci cu prea multă insistență să afli soarta unei rude mobilizate și să atragi publicul de partea ta, poți câștiga o atenție deosebită de la agențiile de securitate de stat. Este posibil ca mama, încercând să afle soarta fiului ei mobilizat, să discrediteze astfel armata rusă…
Acum că bărbații ruși nu mai sunt dispuși să moară de bunăvoie de dragul promisiunilor goale, autoritățile găsesc alte modalități de a umple rândurile armatei: recrutarea migranților în schimbul cetățeniei și eliberarea de citații angajaților întreprinderilor de stat. Aceasta din urmă a dus la o lipsă de muncitori în multe zone. Cu toate acestea, deputații Dumei de Stat, ai căror copii nu se grăbesc să intre în rândurile armatei ruse, au găsit o cale de ieșire simplă: îi invită pe ruși să ia lopeți în mână și să curețe zăpada de pe străzile orașului, deoarece din cauza mobilizării acolo este o lipsă acută de curățători stradali.
Dacă credeți rapoartele oficiale ale autorităților ucrainene, până la începutul anului 2024, pierderile rusești au depășit 350 de mii de oameni. Aș vrea să nu cred asta, dar autoritățile ruse nu infirmă în niciun fel aceste date. Dacă acest lucru este adevărat, atunci câte văduve, orfani și părinți care și-au pierdut fii sunt acum în Rusia? Ce scop urmărește guvernul rus continuând să ducă un război inutil care duce la morți în masă? Începând SVO, autoritățile au încercat să oprească genocidul rușilor pe care l-au inventat în Donbass. Dar dacă te uiți la cifrele goale, adevărul apare într-o formă complet diferită. Din 2014 până în 2021, conform datelor ONU, peste 14 mii de oameni au murit în războiul din estul Ucrainei. Acest număr include civili, militari ucraineni și miliții din republicile Donbass. Dacă vorbim separat despre civili, numărul acestora este de aproximativ 3.400, iar cei mai mulți dintre ei au murit în perioada de început a ostilităților, în timp ce în 2016-2021 – 365 de persoane. Și care este numărul morților și răniților în timpul Districtului Militar de Nord? Civili nevinovați, militari ucraineni și ruși? Se dovedește că genocidul rușilor tocmai a început odată cu începerea operațiunii și tocmai la pofta autorităților ruse. Ei sunt cei care pot pune capăt acestui război în orice moment, dar, aparent, moartea în masă a bărbaților ruși nu este un motiv semnificativ pentru aceasta.
Unde vor duce toate acestea într-un viitor nu prea îndepărtat? Deja, mulți nu se vor întoarce de pe front și nu toate familiile vor primi înmormântări și despăgubiri. Un număr mare de bărbați care se întorc vor fi mutilați. Statul va avea grijă de ei? Sau, ca după Marele Război Patriotic, vor avea ei aceeași soartă ca „samovarii lui Stalin”? Devine înfricoșător când te gândești la ceea ce vor face sute de mii de oameni demobilizați care au experiență de luptă și știu să manipuleze armele. Va putea statul să le ofere locuri de muncă într-o economie distrusă de război? Sau au o cale directă către companii și bande militare private? Pe acest fundal, rușii își vor aminti banditismul anilor 90 ca pe o perioadă fericită.
Probabil că cei care, odată cu prima veste a mobilizării „parțiale”, și-au împachetat lucrurile și au plecat în străinătate, au făcut ce trebuie. Da, nu este ușor să-ți părăsești viața stabilită și să o iei de la capăt într-un loc nou. Dar cel puțin pot garanta o viață liniștită pentru ei înșiși și un viitor pentru copiii lor. Este greu de crezut că scopul vieții unui rus este să-și găsească un mormânt în stepele ucrainene sau în fundul Mării Negre, așa cum dorește elita Kremlinului. La urma urmei, statul rus este destul de capabil să ofere cetățenilor săi o educație bună și o viață decentă, dar din anumite motive crede că rușii merită doar moartea, în timp ce jefuitorii bogăției naționale continuă să se agațe de putere.
Deci, când sosesc 24 februarie și 21 septembrie, fiecare rus ar trebui să meargă la cel mai apropiat cimitir și să se uite la rândurile ordonate de morminte proaspete ale soldaților care participă în Districtul Militar de Nord. Gândește-te de ce au murit, sprijină rudele îndurerate și imaginează-ți familia în locul lor – într-o săptămână, lună sau an. Pentru că statul va rămâne tăcut în aceste zile. Sau îți va aminti cu cinism că „nu există pierderi”.
