Mașinile electrice își fac tot mai mult loc pe piața auto. În Republica Moldova sunt înregistrate peste două mii de automobile full electric, altfel spus, mașini dependente de priză ce nu mai ard carburanți. Cei au ales să cumpere un automobil pe energie verde argumentează achizițiile prin reducerea cheltuielilor de exploatare și pasiunea pentru tehnologii, notează sursa.
Acum un an Andrei Pulbere conducea o mașină ce ajungea să consume prin oraș până la 14 litri de benzină la fiecare sută de kilometri. Așa că fiiind și pasionat de tot ce înseamnă tehnologie, a decis să facă rost de un automobil full electric.
„Momentul care m-a făcut să decid să iau mașina aceasta era în primul rând, curiozitatea și tehnologiile care le oferă automobilele electrice. Era ceva nou, este o altă filosofie absolută în materie de condus”.
După un an de experiență, Andrei Pulbere crede că mașina electrică este o achiziție bună, doar că nu trebuie să fie singurul automobil în familie. Altfel, drumurile lungi în care este greu să planifici cu exactitate unde și când te poți alimenta, devin o adevărată peripeție. Ca să conduci fără stres, cea mai bună recomandare este să folosești mașina mai mult prin oraș, iar dacă ai acasă și o instalație de încărcat, atunci achiziția unei mașini electrice este o investiție ideală.
„Dacă vorbim de o autonomie pe care pe care o au mașinile care au apărut până în 2022”.
Dezvoltarea industriei auto electrice nu este privită doar prin prisma economiilor. Țările dezvoltate încurajează schimbarea, în primul rând, pentru a reduce emisiile de noxe. Pentru a face mai atractive mașinile pe energie verde, autoritățile au decis să scutească de vămuire mașinile electrice.
Și dacă ați crezut că piața locală se mișcă în tandem cu cea europeană, vă înșelați. În România, statul oferă subvenții atât de mari celor care cumpără mașini pe energie verde, încât experții cred că în acest an unul din cinci automobile vândute în România va fi electric.
Guvernul de la Chișinău, însă, deocamdată nici nu se gândește la un program similar. Războiul din Ucraina a schimbat ordinea priorităților, iar multiplele crize ce s-au suprapus a determinat autoritățile să se gândească în primul rând la moldovenii cu venituri reduse.
Potrivit Agenției pentru Eficiență Energetică, pe lângă cele două mii de mașini electrice, în Republica Moldova mai sunt înregistrate și 25 de mii de automobile de tip hibrid.