În deceniul de la preluarea puterii, Putin a încercat să restabilească un anumit grad de control rusesc – prin forță – în unele țări independente. Rusia a invadat Georgia și menține trupele acolo, asemenea trupe regăsindu-se și în Transnistria. Acum, prin intermediul unui parteneriat dubios, Putin a obținut control efectiv asupra Belarusului. Recent, Federația Rusă a trimis și 2.200 de soldați în Kazahstan pentru a ajuta un alt lider „prietenos” Rusiei să facă o lovitură de stat și să masacreze sute de demonstranți.
Cu siguranță nu putem trece cu vederea nici cazul Ucrainei, pe care Rusia a invadat-o în 2014, anexând Crimeea. Deși, toate aceste acțiuni reprezintă „mici glorii” pentru Federația Rusă, Putin încă nu a reușit să se apropie suficient de principalul său obiectiv geopolitic – destabilizarea NATO, SUA și a Uniunii Europene.
De ce obiectivul de destabilizare este pe „capul de listă” a planului de expansiune a lui Putin?
Este necesar de înțeles că, în prezent, anume NATO și SUA reprezintă unica forță care poate opune rezistență ambițiilor geopolitice ale Federației Ruse. În timp ce această forță rămâne consolidată, rușii se limitează doar la acele „mici glorii”, glorii desigur importante, dar tot mai nesemnificative în raport cu trecutul de imperiu al Federației Ruse și în contextul în care ambițiile expansioniste ale lui Putin sunt în continuă creștere.
În contextul descris mai sus, toate aceste mișcări de tensionare a relației cu Ucraina și de șantaj energetic adresat Uniunii Europene efectuate de către ruși în prezent au un singur scop – destabilizarea NATO și UE, iar în consecință, reducerea puterii de influență a SUA. Deși planul părea unul fiabil, unica ce a reușit să obțină Federația Rusă în prezent este o consolidare și mai pronunțată a forțelor occidentale și europene.
Cum a reacționat NATO, SUA și Uniunea Europeană la „tentativele” Federației Ruse de a rupe aceste relații de cooperare?
Lansarea Nord Stream II ar trebui să reducă gradul de „interes” al Uniunii Europene în ceea ce privește situația din Ucraina – așa, cel puțin, erau gândite lucrurile pe partea Federației Ruse. De facto, situația a luat o altă întorsătură – mai multe țări și-au exprimat poziția de susținere a integrității ucrainene. NATO a intensificat livrările de armament în Ucraina, iar unele țări din Uniunea Europeană și-au exprimat acordul de a-și întări contingentul militar NATO.
România, de exemplu, a exprimat nu doar eventualul acord de întărire a contingentului militar, dar a mai și subliniat faptul că ar fi predispusă să accepte refugiați în cazul în care o agresiune rusească totuși va avea loc. Acest scenariu, cu siguranță, nu este unul favorabil pentru Federația Rusă. Acțiunile întreprinse în ultima perioadă de către ruși ar trebui să destabilizeze situația în Europa, dar, drept rezultat, aceștia au obținut o consolidare și mai pronunțată a colaborării dintre SUA, NATO și Uniunea Europeană.
Traian Albu