Internaţional

Întrevederea prin videoconferință între Joe Biden și Vladimir Putin. Ce subiecte au fost discutate

Președintele SUA, Joe Biden, i-a transmis omologului său rus, Vladimir Putin, că Rusia se va confrunta cu „sancțiuni severe, în special economice” în cazul unei escaladări militare în Ucraina, în cadrul summitului online de marți între cei doi șefi de stat, a indicat Casa Albă într-un comunicat. Sursă.

Președintele american a exprimat profunda preocupare a SUA şi a aliaților lor față de creșterea numărului de trupe rusești la frontiera cu Ucraina, potrivit Casei Albe, care a precizat că cei doi șefi de stat au evocat în cadrul discuției lor de asemenea securitatea cibernetică și „munca în comun asupra unor subiecte regionale precum Iranul”.

„Președintele Biden a exprimat profunda îngrijorare a SUA şi a aliaților noștri europeni față de escaladarea forțelor ruse în jurul Ucrainei și a precizat că SUA și aliații noștri vor răspunde cu măsuri economice şi de altă natură puternice în cazul unei escalade militare”, menționează comunicatul Casei Albe, citat de Reuters.

Biden și-a reiterat sprijinul pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei și a cerut detensionarea și revenirea la diplomație, se mai spune în text.

Cei doi lideri au abordat de asemenea dialogul ruso-american asupra securității strategice, securității cibernetice și Iranul în cursul întâlnirii lor de doua ore, a declarat Casa Albă.

Președintele american a participat la această întâlnire virtuală din „Situation Room” de la Casa Albă, o sală ultrasecurizată de unde executivul american gestionează intervenții militare sensibile și care este închisă jurnaliștilor.

Casa Albă a anunțat că Joe Biden va discuta telefonic  cu președintele francez Emmanuel Macron, cu cancelarul german Angela Merkel și cu premierii italian Mario Draghi și britanic Boris Johnson după videoconferința sa cu Vladimir Putin. Executivul american reamintește că președintele a discutat luni cu aceiași aliați și a convenit să rămână „în strâns contact” cu aceștia în ceea ce privește situația din Ucraina. De asemenea, Joe Biden urmează ca în zilele următoare să aibă o discuție cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, a anunțat executivul american.

Președinții Joe Biden și Vladimir Putin au încheiat discuțiile prin videoconferință după două ore și un minut, potrivit Casei Albe. Totodată, marți, cu puțin timp înainte ca Biden și Putin să discute modalități de a atenua tensiunile crescânde în regiune, armata ucraineană a avut un schimb de focuri cu separatiștii susținuți de ruși, folosind mitraliere și lansatoare de grenade.

Diplomatul american Michael McFaul, fost ambasador al SUA la Moscova între 2012 și 2014, a scris pe twitter că indiferent de rezultatul summitului virtual Biden-Putin, nu trebuie ignorat faptul că președintele rus a creat de unul singur această „criză”.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button