Italia introduce de luni „super-certificatul verde”, un alt document, în care cei care au test negativ vor avea accesul interzis în anumite zone. Certificatul verde „normal”, adică pe care îl pot obține și cei testați, va fi necesar pentru călătoriile cu mijloacele de transport în comun. Sursă.
Autoritățile italiene au anunțat noi măsuri pentru a reduce infectările cu COVID, în pragul sărbătorilor de iarnă, potrivit unei circulare emise vineri de Ministerul de Interne. Astfel, cei care nu sunt vaccinați sau trecut prin boală nu vor mai putea să intre în baruri, restaurante, săli de agrement și clădiri publice.
Aceștia vor avea un certificat diferit, numit „super-certificatul verde”, căci nu va mai fi și opțiunea introducerii unui test COVID negativ. În schimb, cei care nu sunt vaccinați sau trecuți prin boală, trebuie să facă un test pentru a merge la locul de muncă, unde certificatul e obligatoriu, pentru a tranzita zonele comerciale, dar și pentru a călători cu mijloacele de transport în comun.
Cu noile măsuri, Italia a anunțat că va spori controalele, iar cei care vor fi prinși fără certificat în autobuz riscă amenzi cuprinse între 400 și 1000 de euro. Controalele vor fi sporite mai ales la sfârșitul săptămânii. Noile măsuri se adaugă celor deja existente, precum purtarea obligatorie a măștilor în zonele comerciale aglomerate, mai ales în marile orașe, în contextul cumpărăturilor de Crăciun.
Totodată, vaccinarea obligatorie, deja în vigoare pentru lucrătorii din domeniul sănătății, va fi extinsă pentru personalul din școli, polițiști și militari, începând din 15 decembrie.
Cei care vor refuza vor și suspendați și nu își vor mai primi salariul. Italia a vaccinat până acum aproximativ 85% din populație cu schema completă şi 45,66% cu a treia doză sau booster.