Internaţional

Jurnalistul Roman Protasevici din Belarus, condamnat la închisoare, a fost grațiat prin decretul președintelui Alexandr Lukașenko

Jurnalistul Roman Protasevici, fondatorul canalului Nexta TV, condamnat la opt ani de închisoare în Belarus, a fost grațiat prin decretul președintelui belarus Alexandr Lukașenko, transmite sursa.

„Tocmai ce am semnat documentele relevante conform cărora am fost grațiat. Aceasta este, în mod evident, o veste grozavă”, ar fi spus Protasevici, citat de agenția bielorusă Belta.

Acesta a comunicat repoerterilor că deocamdată nu are planuri și că vrea doar să se odihnească.

Jurnalistul Roman Protasevici, fondatorul canalului Nexta TV, a fost condamnat miercuri, 3 mai, la opt ani de închisoare în Belarus, la aproape doi ani după ce autoritățile de la Minsk au deturnat un zbor al Ryanair pentru a-l aresta.

Alături de alte două persoane care au fost judecate în absență, Protasevici a fost acuzat de comiterea a cel puțin 1.586 de infracțiuni, potrivit Belta, agenția de presă a statului belarus.

Printre acuzații s-au numărat organizarea de proteste în masă, pregătirea de acțiuni care subminează grav ordinea publică, chemarea la sancțiuni împotriva statului bielorus, crearea sau conducerea unei grupări extremiste și conspirare la răsturnarea puterii.

Arestarea lui Protasevici pe aeroportul din Minsk după ce un avion al Ryanair a fost interceptat de forțele aeriene ale Belarusului și forțat să aterizeze au provocat un val de indignare internațională în mai 2021, atrăgând totodată noi sancțiuni occidentale la adresa regimului lui Alexandr Lukașenko.

Protasevici se afla la bordul unui avion ce decolase din Grecia, unde disidentul s-a aflat în concediu alături de iubita sa de atunci, rusoaica Sofia Sapega, și era în drum spre Lituania când controlorii de trafic aerian de la Minsk au informat piloții avionului Ryanair că la bordul aeronavei s-ar afla o bombă, o informație care s-a dovedit rapid a fi falsă.

Roman Protasevici este fondatorul unui canal pe aplicația Telegram, Nexta, care a devenit una dintre principalele surse de știri despre reprimarea manifestațiilor împotriva lui Aleksandr Lukașenko.

#grațiere #Belarus #Roman_Protasevici

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button