EconomieRăzboi în Ucraina

Lumina poate ajunge la 10 lei! Gavrilița: Cu cât va fi mai frig, cu atât mai scump

Vremea rece va aduce facturi și mai mari la energia electrică, astfel tariful final ar putea crește până la 10 lei. Despre aceasta premierul Natalia Gavrilița a declarat la PRO TV.

”Cu cât va fi mai frig afară, cu atât se face mai scumpă energia, dar încercăm să negociem capacități mai mari prin contracte bilaterale la un preț mai avantajos”, a declarat Gavrilița, transmite sursa.

Premierul a reiterat și mesajul transmis de către președintele țării, Maia Sandu, la Paris, precum că pe moldoveni îi așteaptă o iarnă grea.

”Să știți că trăim într-o perioadă de incertitudine, noi credem că nu vom ajunge acolo, dar să știti că deja nu mai exclud niciun risc, pentru că vedem aceste bombardamente în Ucraina, s-ar putea ca să destabilizeze întreaga piață europeană de furnizare a energiei electrice, să fie nevoită Ucraina să importe mult mai mult, deci sunt riscuri reale și anume de asta mă întorc la cuvintele doamnei președinte: „Va fi o iarnă grea”, a declarat premierul Natalia Gavrilița.

#Lumina #electricitate #scumpiri

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button