Descinderi la Ocnița. Patru persoane, în vizorul poliției pentru încălcarea regulilor de păstrare, deținere, transport, port şi folosire a armelor şi munițiilor. Mai multe pistoale, arme de foc, încărcătoare, cartușe și diverse accesorii folosite pentru vânătoare, depistate în cadrul perchezițiilor, au fost ridicate de oamenii legii, transmite sursa.
Potrivit Poliției, au fost acumulate informații operative și probe în privința a patru persoane cu vârste cuprinse între 35 și 50 de ani, precum că păstrează ilegal mai multe arme de foc și muniții, unele dintre ele fiind modificate artizanal, dar și sisteme optice de ochire și monitorizare pe timp de noapte folosite pentru braconaj.
În timpul perchezițiilor la domiciliile și în mijloacele de transport ale suspecților polițiștii au depistat și ridicat:un pistol cu bile de cauciuc, un pistol pneumatic, sute de cartușe, o arma lungă cu țeava, o armă lungă cu glonț, o armă pneumatică, dar și zeci de piese și accesorii din metal și lemn pentru arme de vânătoare, camere de supraveghere pentru vânătoare și altele.
Toate bunurile depistate au fost ridicate. O parte din arme și muniții erau deținute legal, dar pentru că nu erau respectate condițiile de păstrare – au fost ridicate și ele.
Polițiștii continuă cercetările sub toate aspectele legale, pentru stabilirea circumstanțelor în care armele au fost dobândite, inclusiv acțiuni procesuale de stabilire a scopului păstrării acestora, precum și altor persoane implicate. Cazul este documentat de ofițerii Direcției investigații „Nord” a INI.
#arme#percheziții#lege