Politică

Maia Sandu a ajuns la Summit-ul CPE din Oxfordshire. Primele imagini alături de gazda reuniunii – premierul britanic

Summit-ul Comunității Politice Europene (CPE) din Oxfordshire, Marea Britanie, a început deja. Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, alături de zeci de lideri de stat, au fost întâmpinați de gazda reuniunii – prim-ministrul britanic, Keir Starmer, transmite sursa.  

Lideri din peste 45 de țări, inclusiv președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, au ajuns deja Palatul Blenheim din Oxfordshire, unde are loc Summit-ul CPE. Politicienii au fost întâmpinați de prim-ministrul Marii Britanii, Keir Starmer, pe scările palatului.

În fața Palatului Blenheim, Maia Sandu și Keir Starmer au conversat pentru câteva momente. Șefa statului l-a felicitat pe Starmer cu recenta sa numire în funcția de premier.

Menționăm că lucrările summit-ului au demarat deja, iar liderii au făcut și tradiționala fotografie de grup.

În marja summit-ului CPE, Maia Sandu și omologul său francez, Emmanuel Macron, vor prezida un grup de lucru la care vor participa liderii mai multor țări și organizații internaționale și în cadrul căruia va fi discutat subiectul cu privire la apărarea democrației.

***

Comunitatea Politică Europeană este o platformă de discuții care a fost inițiată, în 2022, de președintele Franței Emmanuel Macron. Republica Moldova a găzduit cel de-al doilea summit al CPE, care a avut loc pe 1 iunie 2023.

#Sandu #Sammit #CPE #Oxfordshire

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button