Președinta Maia Sandu a adresat un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, marcată, anual, pe 8 martie. Șefa statului s-a declarat mândră de femeile din țara noastră, care arată că pot excela în orice domeniu de activitate. „Moldovencele mișcă lumea din loc”, a menționat ea, transmite sursa.
„Sunt mândră de femeile din Moldova care arată zilnic, lumii întregi, că pot. Ele reușesc în orice domeniu: cercetare sau sport, afaceri, producție sau educație, politică sau sănătate. Ele cresc familii, construiesc și dezvoltă afaceri, își asumă riscuri, creează și conduc echipe, educă tineri, tratează pacienți, oferă alinare suferinzilor. Cu încredere și înțelepciune, ele găsesc soluții pentru cele mai dificile probleme. Moldovencele mișcă lumea din loc. Datorită lor, țara noastră rezistă și merge înainte, chiar și-n vremuri incerte, pline de pericole și provocări. Pe 8 martie, de Ziua Internațională a Femeii, apreciem curajul și dăruirea femeilor și ne asumăm să construim o Moldovă europeană, în care femeile și bărbații trăiesc în armonie, având drepturi și oportunități egale, o societate în care fiecare poate trăi liber și fericit”, a scris șefa statului pe Facebook.
#Sandu #8_martie #felicitare