Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu ambasadorii statelor europene și ai țărilor membre ale formatului G7, inclusiv SUA și Japonia, acreditați în Republica Moldova. Potrivit instituției prezidențiale, printre subiectele abordate au fost criza energetică și reforma justiției, transmite sursa.
Instituția prezidențială a raportat că, pe 23 ianuarie, șefa statului Maia Sandu s-a întâlnit cu ambasadorii statelor europene și ai țărilor membre ale formatului G7, inclusiv SUA și Japonia, acreditați în Republica Moldova.
„Maia Sandu a evidențiat principalele provocări cu care se confruntă țara noastră. Șefa statului a remarcat și impactul crizei energetice provocate de Rusia, care afectează direct nivelul de trai al cetățenilor și urmărește să influențeze procesele electorale. În acest context, președinta Maia Sandu a subliniat că Republica Moldova își concentrează eforturile pe asigurarea securității energetice și reducerea vulnerabilității economice a cetățenilor. Șefa statului a mulțumit partenerilor internaționali pentru sprijinul acordat, subliniind că acest ajutor este esențial pentru stabilitatea Republicii Moldova, dar și pentru securitatea întregii regiuni”, au comunicat reprezentanții Președinției.
Potrivit instituției prezidențiale, Maia Sandu a abordat și subiectul reformei justiției. În context, șefa statului a spus că reforma „este nu doar o condiție pentru aderarea la Uniunea Europeană, ci și o așteptare clară a cetățenilor”.
„Reformele din domeniul justiției, în special evaluarea externă a judecătorilor, încep să aducă rezultate și trebuie să continue într-un ritm accelerat”, a mai declarat președinta.
Potrivit instituției prezidențiale, un alt subiect discutat a fost „consolidarea eforturilor împotriva corupției politice”.
„Maia Sandu a subliniat necesitatea de a întări arhitectura instituțională a organelor responsabile de combaterea corupției, și de îmbunătăți cadrul legal pentru aplicarea unor sancțiuni mai dure împotriva celor implicați în corupția politică și electorală. Aceste măsuri sunt esențiale pentru asigurarea integrității alegerilor parlamentare”, au relatat reprezentanții Președinției.