Politică

Maia Sandu, la București: Unii au dorit ca țara noastră să cadă și să instaleze la Chișinău un guvern marionetă al Kremlinului / Iohannis: Amenințările asupra ordinii constituționale a Republicii Moldova, deosebit de îngrijorătoare

Republica Moldova trece prin provocări de securitate fără precedent – „unii au dorit ca țara noastră să cadă și să instaleze la Chișinău un guvern marionetă al Kremlinului”, a declarat președintele Republicii Moldova, joi, la Cotroceni, unde a mulțumit României pentru sprijinul puternic: „Știm că sângele apă nu se face şi relaţia noastră este cea mai bună dovadă a acestui adevăr”.

Klaus Iohannis și Maia Sandu au susținut declarații de presă comune la Palatul Cotroceni. Joi, cu o zi înainte de împlinirea unui an de la declanşarea invaziei Rusiei în Ucraina, președintele Republicii Moldova se află într-o vizită la București. Marți, Maia Sandu s-a întâlnit cu Joe Biden la Varșovia, la invitația liderului de la Casa Albă.

Declarațiile celor doi șefi de stat:

Klaus Iohannis:

România și Republica Moldova au relații cu totul speciale – cu fiecare zi mai solide! Împărtășim o comunitate de limbă, cultură și istorie și am construit împreună o colaborare extrem de deschisă, sinceră și eficientă.

Parcurgem o perioadă de crize de proporții istorice, crize într-un mediu de securitate care s-a deteriorat dramatic, aș putea să spun, în ultimele 12 luni.

Cu exact un an în urmă, Rusia se pregătea să invadeze Ucraina și să înceapă un război ilegal și sângeros, marcat de atrocități nemaivăzute de multă vreme pe continentul european, împotriva poporului ucrainean.

A fost un an extrem de dificil și pentru Republica Moldova, stat care a fost afectat profund și direct de consecințele acestui război. Liderii Republicii Moldova și cetățenii săi s-au ridicat însă la înălțimea provocărilor pe care alții le-ar fi considerat probabil insurmontabile.

V-ați confruntat cu o criză energetică profundă, inflație galopantă, un număr foarte mare de refugiați, dezechilibre economice masive cauzate de războiul dus la hotarele dumneavoastră și atacuri hibride deosebit de agresive din exterior, menite să deraieze cursul european ales de cetățenii Republicii Moldova.

Toate acestea, precum și alte provocări similare venite pe un fond de vulnerabilități preexistente au fost gestionate cu calm, profesionalism și curaj exemplare de către autoritățile proeuropene de la Chișinău.

În acest context, vă felicit pentru numirea noului guvern și salut angajamentul solid al noii echipe guvernamentale pentru continuarea procesului de reformă în vederea integrării europene a Republicii Moldova.

Doamnă Președinte,

După cum am arătat și în urmă cu o săptămână, amenințările din exterior la adresa ordinii democratice constituționale a Republicii Moldova, asupra cărora ați atras în mod public atenția, sunt deosebit de îngrijorătoare.

Reiterez condamnarea fermă de către România a oricăror tentative ruse de destabilizare. România rămâne, totodată, deosebit de vigilentă față de acțiunile hibride ale Rusiei, care, iată, se intensifică la împlinirea unui an de război.

Tentativele de destabilizare sunt susținute de intensificarea propagandei pro-ruse, scopul fiind alimentarea de narative utile Rusiei și diminuarea unității și solidarității noastre. Dar noi nu vom ceda!

Vă asigur că Republica Moldova nu este singură în fața acestor provocări. Este poziția noastră permanentă, clară și fermă.

Am solicitat și vom continua să susținem sancționarea de către Uniunea Europeană a celor care doresc destabilizarea Republicii Moldova și subminarea ordinii constituționale și a statului de drept.

România va continua să sprijine în mod ferm respectarea suveranității și a integrității teritoriale ale Republicii Moldova, în frontierele sale recunoscute la nivel internațional.

Sprijinim abordarea dumneavoastră responsabilă, doamnă Președinte, față de dosarul transnistrean.

Urmărim, totodată, imperativul consolidării rezilienței Republicii Moldova în fața tuturor amenințărilor din exterior, atât prin efortul nostru direct, în plan bilateral, cât și prin instrumentele de care dispun Uniunea Europeană și NATO.

De altfel, încă de la declanșarea, în urmă cu un an, a invaziei rusești împotriva Ucrainei, România a acționat prompt și hotărât nu doar în sprijinul Ucrainei, dar și în cel al Republicii Moldova.

În plan bilateral, după 24 februarie 2022, România a oferit Republicii Moldova combustibil, sprijin bugetar direct, energie electrică – între 80% și 90% din necesarul de electricitate al Republicii Moldova.

Gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău este utilizat pentru transportul comercial de gaz către Republica Moldova, un factor esențial în construirea independenței energetice a Chișinăului.

În aceste vremuri foarte complicate, cu provocări și riscuri de securitate tot mai complexe la adresa Republicii Moldova și a regiunii noastre, este necesar – și o să acționăm împreună în acest sens – să fim tot mai aproape, tot mai uniți. Vom merge pe acest drum!

Așa cum am spus, avem o comunitate de limbă, cultură și istorie, dar și un viitor comun, iar această comunitate trebuie să fie tot mai puternică și tot mai unită.

Maia Sandu:

Astăzi, mai mult ca niciodată, simţim sprijinul puternic al României pentru cetăţenii Republicii Moldova, pentru pacea, bunăstarea şi viitorul nostru european

Ştim că sângele apă nu se face şi relaţia noastră este cea mai bună dovadă a acestui adevăr

Azi avem atât de multe proiecte comune. Parteneriatul nostru strategic cu România înseamnă beneficii concrete pentru cetăţeni în multe domenii

Aşa cum a spus în glumă ministrul Aurescu, Republica Moldova este statul care are doi miniştri de Externe în același timp

Noul premier a anunţat că prima sa vizită oficială va fi săptămâna viitoare, cum este firesc, la Bucureşti. Suntem tot mai aproape de România, de UE, de familia noastră. Din păcate, bucuria acestei apropieri este umbrită de tragedia acestui război crunt care continuă de un an de zile

Ucraina ţine piept invaziei datorită eroismului ucrainenilor şi ajutorul ţărilor europene. Europa este puternică datorită unităţii şi fermităţii cu care apăra viaţa oamenilor.

Republica Moldova trece prin provocări fără precedent. În pragul iernii, a trebuit să facem faţă şantajului energetic al Kremlinului

Unii şi-au dorit ca ţara noastră să cadă, să poată instala un guvern marionetă aservit intereselor Kremlinului.

Republica Moldova rămâne în picioare, rămâne fermă

România este alături de noi sincer şi dezinteresat. România ne-a venit în ajutor şi ne-a livrat energie electrică. Măsurile ne-au ajutat să nu mai depindem doar de Gazprom. Este pentru prima oară în istoria ţării când reuşim acest lucru şi vom continua să investim în diversificare energetică.

În 2022, ţara noastră a obţinut statutul de candidat la UE. România ne-a sprijinit pe tot parcursul. Ştim încotro mergem şi ştim ce avem de făcut

La începutul războiului Moldova era cel mai vulnerabil vecin al Ucrainei. Acum, suntem mai pregătiţi

Prioritatea noastră în acest an e reconstruirea economiei, continuare reformelor. În domeniul economic, România rămâne principala piaţa de desfacere. Aici vin 30% din exporturile noastre

Vrem să atragem mai multe investiţii româneşti în Republica Moldova. Vom continua implementarea proiectelor comune de infrastructură în transporturi şi cel energetic. Nimeni nu ne va putea şantaja cu întreruperea gazului

Un proiect important unde continuăm pe sprijinul României este studierea limbii române în comunităţile etnice şi în diaspora.

Mulţumim, România, pentru consecvenţă, altruism și îndrumare. Mulţumim că ne ajutaţi să fim mai puterniciAngajamentul nostru ferm este de a aduce Europa în Moldova şi de a aduce Moldova mai aproape de ţările europene

Vizita Maiei Sandu la București are loc cu o zi înainte de împlinirea unui an de la invadarea Ucrainei de către Rusia, dar şi la o zi după summitul B9 de la Varşovia.

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a aflat, marți, în primul rând al liderilor europeni care au asistat la discursul susținut de Joe Biden la Castelul Regal din Varșovia, în fața a mii de oameni. De pe scenă, Biden i s-a adresat Maiei Sandu, i-a mulțumit și a cerut publicului să o aplaude. Maia Sandu a transmis, miercuri, că a fost la evenimentul din capitala Poloniei la invitația lui Joe Biden.

Președintele României Klaus Iohannis nu a fost prezent, el mergând la Varșovia abia miercuri, pentru a participa la reuniunea extraordinară a Formatului București 9 (B9).

În prima parte a discursului său, Joe Biden a avut un mesaj pentru președinta Republicii Moldova, cerând publicului să o aplaude:

„Cetăţenii Republicii Moldova au hotărât să trăiască în libertate, să îşi recapete independenţa şi să meargă pe drumul integrării europene

Doamna președinte Maia Sandu, sunt foarte mândru să fiu alături de dumneavoastră şi de oamenii liberi ai Republicii Moldova şi merită aplauze pentru asta”.

Reamintim că în 13 februarie Maia Sandu a acuzat Rusia că plănuiește o lovitură de stat la Chișinău.

Maia Sandu a vorbit despre planurile Rusiei de înlăturare a puterii de la Chișinău la câteva zile după ce președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, indica un plan al Moscovei de distrugere a Republicii Moldova.

„Planul pentru perioada următoare presupune acţiuni cu implicarea unor diversionişti cu pregătire militară, camuflaţi în civil, care să întreprindă acţiuni violente, atac asupra unor edificii ale statului şi luare de ostatici.

Prin acţiuni violente, mascate sub proteste ale aşa-numitei opoziţii, ar urma să se forţeze schimbarea puterii de la Chişinău.

Documentele recepţionate de la partenerii noştri ucraineni demonstrează o bună documentare a locaţiilor şi aspectelor logistice pentru organizarea acestor activităţi subversive. De asemenea, planul presupune folosirea persoanelor din afara ţării pentru acţiunile cu caracter violent.

De exemplu, materialele conţin instrucţiuni despre regulile de intrare în Republica Moldova pentru cetăţeni ai Federaţiei Ruse, Republicii Belarus, Serbiei şi Muntenegru”, a spus Maia Sandu.

#Maia_Sandu #București #Iohannis #provocarile

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button