Politică

Maia Sandu: Negocierile Republicii Moldova cu UE sunt blocate de poziția Ungariei față de Ucraina

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că țara se află într-o etapă în care ar trebui să treacă la următoarea fază a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, dar acest proces este blocat în prezent din cauza poziției Ungariei față de Ucraina.

Șeful statului a făcut această declarație într-un interviu, relatează deschide.md, citând News.ro.

„Suntem într-o etapă în care trebuie să începem următoarea fază a negocierilor. Această fază este blocată de respingerea Ucrainei de către Ungaria, dar, în general, știm ce reforme trebuie implementate — indiferent dacă procesul oficial este deschis sau nu”, a subliniat Sandu.

Președintele a menționat că Republica Moldova continuă să lucreze pentru adaptarea legislației naționale la standardele europene, pe care, a descris-o ca fiind un „front invizibil”, nu întotdeauna vizibil pentru cetățeni.

„Trebuie să reușim și pe acest front, adaptând cadrul juridic la cel european, precum și abordând problemele presante ale cetățenilor și sprijinind economia, în ciuda incertitudinii aduse de războiul din Ucraina”, a adăugat ea.

Sandu a comentat, de asemenea, posibilitatea unei integrări limitate fără drept de veto pentru Moldova și Ucraina, menționând că un astfel de model nu a fost discutat.

„Dorim să devenim membri cu drepturi depline. Ar fi corect ca ambele țări să treacă la etapa următoare, așa cum a cerut Comisia Europeană. Moldova și Ucraina și-au îndeplinit obligațiile și trebuie să meargă mai departe. Sper că se va găsi o soluție care să permită ambelor țări să avanseze pe calea integrării”, a conchis președintele.

#Sandu #Moldova #Ungaria #UE

Foto: sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button