Republica Moldova se pregătește pentru toate scenariile unei eventuale crize energetice de proporții. O spune președintele Maia Sandu, potrivit căreia Guvernul caută soluții alternative pentru a trece iarna cu bine, iar cetățenii trebuie să fie pregătiți pentru a face economii. Șeful statului spune că, Executivul va veni cu compensații în factură, așa cum s-a întâmplat și anul trecut, însă posibilitățile Guvernului de a sprijini oamenii sunt determinate de prețul gazului, cu cât prețul va fi mai înalt, cu atât ajutoarele din partea statului vor fi mai mici.
Președintele Maia Sandu spune că există dialog între autoritățile de la Chișinău și reprezentanții concernului rus Gazprom, însă incertitudinea în privința livrării gazelor naturale rămâne una sporită, informează sursa.
Președintele dă de înțeles că Rusia a încercat să-și impună agenda politică în negocierea contractului cu Moldovagaz însă delegația Republicii Moldova a respins orice discuții care nu vizau exclusiv aspectele comerciale ale contractului.
„Trebuie să ne pregătim pentru orice scenariu. Cred că problema cea mare nu va fi disponibilitatea gazului, ci prețul. Guvernul face totul ca să existe gaze naturale, sau alte surse de încălzire. Și cetățenii trebuie să facă tot ce pot ca să economisească, acolo unde pot economisi, așa încât să plătim cât mai puțin. Este clar că Rusia nu oferă un preț mai mic decât prețul de piață de ochi frumoși. Noi nu am vrut să analizăm alte probleme în contextul contractului pe gaz. Da, Federația Rusă a încercat să deschidă subiectul pe alte probleme în aceeași discuție cu contractul pe gaz. Noi le-am spus că lucrurile sunt separate. Corect este să negociem prețul la gaz în forma unui contract comercial. Dacă prețul de piață nu era atât de înalt și prețul din contract ar fi fost altul. Pentru că acest preț este un procent din prețul de piață”, a spus Maia Sandu în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV Chișinău.
Președintele Maia Sandu spune că statul face rezerve de păcură care ar permite trecerea sistemului centralizat din Chișinău pe această sursă alternativă de încălzire.
Șeful statului spune că în cazul reducerii sau sistării complete a livrărilor de gaze naturale de către Gazprom, prin intermediul Energocom va fi procurat gaz la preț de piață.
„Energocom ar putea să intervină și să cumpere gaz în situația în care Moldovagaz nu-și mai poate îndeplini responsabilitățile. Guvernul va interveni în măsura în care poate să ajute cetățenii, agenții economici într-o anumită măsură, dar capacitatea Guvernului de a interveni este limitată și ea depinde de cât de înalt va fi prețul. Guvernul vine și cu soluții de înlocuire a consumului de gaze, pentru sistemul centralizat de încălzire. În unele localități vom încălzi cu lemne și cărbune. Totuși, vom avea un minim de gaze naturale, astfel încât cei care nu pot trece la surse alternative, să poată să primească aceste cantități de gaze”, a mai spus președintele Republicii Moldova.
În luna septembrie Republica Moldova achită un preț de achiziție a gazului de 1.883 de dolari pentru o mie de metri cubi. Prețul este cu peste 400 de dolari mai mare față de luna trecută. În prezent, tariful pentru un metru cub de gaz este de 22, 99 lei cu TVA inclus, iar Moldovagaz examinează posibilitatea depunerii unei solicitări la ANRE privind o nouă majorare a tarifului.