PoliticăRăzboi în Ucraina (Война в Украине)

Maia Sandu: „Sunt tensiuni între diferite forțe din interiorul regiunii transnistrene”

Tensiuni între diferite forțe din interiorul regiunii transnistrene, care vulnerabilizează regiunea și pun în pericol securitatea Republicii Moldova. Este concluzia Consiliului Suprem de Securitate, după ce a fost audiată informația cu privire la exploziile din ultimele 24 de ore din stânga Nistrului. Șefa statului spune că membrii CSS au recomandat tuturor instituțiilor vigilență maximă și intensificarea controalelor în apropierea Zonei de Securitate și în interiorul țării.

„Ceea ce se întâmplă în ultimele 24 de ore în regiunea transnistreană este o escaladare a tensiunilor. Pe durata mai multor săptămâni în regiune au fost mai multe alerte cu bombe în școli și instituții medicale. Au urmat exploziile de ieri de la sediul așa-numitul minister al securității, incidentul de la aerodromul din Tiraspol și explozia de la nodul de radiocomunicații din Mayak. Autoritățile Republicii Moldova urmăresc cu precauție și vigilență evenimentele care au loc pe teritoriul controlat de regimul de la Tiraspol. Analizele noastre arată că există tensiuni între diferite forțe din interiorul regiunii interesate de destabilizarea situației. Acest lucru vulnerabilizează regiunea transnistreană și creează riscuri pentru Republica Moldova. Condamnăm orice provocări și tentative de a atrage Republica Moldova în acțiuni ce pot pune în pericol pacea în țară”, a spus Maia Sandu după ședința Consiliului Suprem de Securitate.

Mai mult, șefa statului a le-a cerut cetățenilor să se informeze doar din surse sigure și să nu se lase pradă provocărilor. Președinta Maia Sandu a menționat că autoritățile de la Chișinău nu planifică și nu desfășoară acțiuni de blocare economică a regiunii transnistrene, iar prioritatea țării rămâne soluționarea pașnică a diferendului transnistrean. Consiliul Suprem de Securitate a cerut instituțiilor statului vigilență maximă.

„Creșterea intensității verificărilor circulației în adiacența zonei de securitate. Creșterea intensității patrulării și verificărilor pe teritoriul Republicii Moldova și la frontieră. Creșterea nivelului de alertă în ceea ce privește securizarea obiectivelor de infrastructură critică. Creșterea nivelului de alertă a tuturor instituțiilor responsabile de menținerea ordinii publice și securității”, a mai spus Maia Sandu.

#război #Transnistria #tensiuni

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button