Uniunea Europeană a adoptat noi obiective stricte privind poluarea aerului, care vor intra în vigoare din 2030, în urma reuniunii miniștrilor mediului de luni, desfășurată la Luxemburg, relatează sursa.
Potrivit unui comunicat al Consiliului UE, aproximativ 300.000 de decese anuale în Uniunea Europeană sunt cauzate de poluarea aerului, aceasta fiind considerată „cel mai mare risc de mediu pentru sănătate”.
Noile reguli vor stabili limite mai stricte pentru dioxidul de azot și dioxidul de sulf, două substanțe chimice direct asociate cu problemele respiratorii. În plus, cetățenii europeni vor avea dreptul la compensații dacă se îmbolnăvesc din cauza nerespectării acestor limite.
Aceste măsuri fac parte din planul Comisiei Europene de a elimina complet poluanții din aer, apă și sol până în 2050, iar noile valori maxime admise au fost stabilite în urma unui acord între Parlamentul European și statele membre, atins în februarie 2024.