Război în Ucraina

Mesaj nou de la Alla Pugaciova, pentru cei care susțin războiul din Ucraina: „Au fost iobagi și au devenit sclavi”

Primadona muzicii din perioada sovietică, Alla Pugaciova, a venit din nou cu un mesaj, în care condamnă acțiunile întreprinse de puterea rusă. Cântăreața i-a criticat pe cei care i-au murdărit numele și i-a numit „sclavii” și „iobagii” lui Putin, transmite sursa.

„Doamne. Ce fericire că mă urăsc oamenii pe care nu i-am putut suporta niciodată. Dacă eu le-aș fi fost pe plac, asta ar fi însemnat că am cântat în zadar. Pricina este clară. Lasă-i să scrâșnească din dinți. Au fost iobagi și au devenit sclavi”, a scris Alla Pugaciova într-o postare pe Instagram.

Anterior, cântăreața Alla Pugacheva a venit pe rețelele de socializare cu un prim apel „către Ministerul Justiției al Federației Ruse”, în care a cerut să fie înscrisă „în rândurile agenților străini ai țării sale iubite”. Acest anunț a venit în contextul recunoașterii soțului său, Maxim Galkin, de către autoritățile ruse, ca fiind agent străin, finanțat de Ucraina.

„Vă rog să mă înscrieți în rândurile agenților străini ai țării mele iubite, căci sunt solidară cu soțul meu, o persoană cinstită, decentă și sinceră, un adevărat și incoruptibil patriot al Rusiei, care dorește Patriei prosperitate, viață liniștită, libertatea la exprimare, încetarea morții băieților noștri pentru scopuri iluzorii care ne fac țara proscrisă și îngreunează viața cetățenilor noștri”, a scris Alla Pugaciova pe pagina sa de Instagram.

TV8.md reamintește că statutul de agent străin i-a fost atribuit lui Galkin din cauza „desfășurării activităților politice”. În același timp, Ucraina este listată ca sursă de finanțare. Maxim Galkin împreună cu soția sa Alla Pugaciova și copiii au părăsit Rusia aproape imediat după începutul războiului din Ucraina. Inițial, artistul a condamnat politica agresivă rusă îndreptată împotriva poporului ucrainean.

#Alla_Pugaciova #Maxim_Galkin #agent_străin

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button