Politică

„Moldova, bun venit în UE”; Parlamentul European cere acordarea RM a statutului de candidat la UE

Parlamentul European cere acordarea pentru Republica Moldova a statutului de țară candidat la Uniunea Europeană. În ședința de astăzi, europarlamentarii au examinat rezoluția privind cooperarea dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova, una dintre principalele prevederi fiind solicitarea acordării statutului de candidat la UE. La finalul ședinței, rezoluția urmează să fie adoptată, transmite sursa.

„În Republica Moldova au loc reforme. Moldovenii au acționat în spirit european de la începutul războiului. Republica Moldova dorește să facă parte din Uniunea Europeană. Cerem instituțiilor europene să acorde R. Moldova statutul de țară candidat la UE. Aderarea RM la UE va dura, dar până a încheia acest proces, trebuie să oferim avantaje, de aceea cerem integrarea RM în piața unică a Uniunii Europene. Și dorim să existe un grup de sprijin permament pentru Republica Moldova, pentru că vor fi încă multe lucruri de făcut. Ajutând Republica Moldova, vom ajuta întreaga Uniune Europeană”, a declarat eurodeputatul Siegried Mureșan, în plenul Parlamentului European.

„Rezoluția pe care o adoptăm astăzi dă recunoaștere efortului uriaș pe care RM și cetățenii săi îl fac. Gestiunea celui mai mare număr de refugiați pe cap de locuitor merită recunoaștere și sprijin. Mesajul pe care trebuie să-l dăm cetățenilor RM e că ei sunt cetățeni ai Europei unite”, a menționat Dragoș Tudorache, raportorul pentru Republica Moldova în Parlamentul European.

„Republica Moldova a demonstrat că este un stat mai european chiar decât chiar unele state membre ale UE. Statutul de partener nu dă niciun fel de certitudine. Strivită între interesele a două blocuri gigantice – UE și Rusia – mica republică pro-europeană are la frontiera de est armata rusă, iar la frontiera de vest o Uniune Europeană care parcă ezită să-i deschidă ușile. Cer ca UE să-i acorde statut de țară candidat”, a menționat europarlamentarul Traian Băsescu, fost președinte al României.

„Bună dimineața, Moldova, bun venit în Uniunea Europeană. Azi, 5 mai 2022, este un moment istoric. Acest demers va aduce Moldova în marea familie europeană”, a declarat și europarlamentarul Tudor Ciuhodaru.

Amintim că ieri, la Jurnal TV, europarlamentarul Siegfried Mureșan a declarat că negocierile privind rezoluția au fost încheiate.

„Cel mai important element al rezoluției: noi, Parlamentul European, cerem acordarea Republicii Moldova statutul de țară candidată la Uniunea Europeană. Această Rezoluție este cel mai ambițios document privind Republica Moldova adoptat vreodată de o instituție a Uniunii Europene”, a spus Mureșan.

Alte elemente importante din rezoluție sunt integrarea Republicii Moldova la piața unică a Uniunii Europene și creșterea sprijinului financiar din partea Uniunii Europene pentru Republica Moldova.

#Moldova #UE #aderare_UE #Parlamentul_European

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button