Moldovagaz confirmă astăzi, 1 octombrie, anunțul făcut ieri seara, 30 septembrie de către ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, cu privire la faptul că de astăzi, Gazprom va continua să livreze Moldovei gaze naturale, doar că într-un volum mai mic decât prevăzut în contractul semnat, transmite sursa.
Potrivit Moldovagaz, gigantul rus Gazprom a confirmat parțial volumele de gaze naturale care vor fi livrate pentru luna octombrie. Astfel, din cele 8.06 mln m3 pe zi (pentru ambele maluri), au fost confirmate 5.7 mln m3 pe zi.
„În conformitate cu condițiile contractuale cu SAP „Gazprom”, pentru luna octombrie curent este prevăzută livrarea către Republica Moldova a 250 milioane de metri cubi de gaze naturale, sau 8,06 milioane de metri cubi pe zi, inclusiv: 80 milioane de metri cubi (2,58 milioane de metri cubi pe zi) pentru consumatorii de pe malul drept al Nistrului; 170 milioane de metri cubi (5,48 milioane de metri cubi pe zi) pentru consumatorii de pe malul stâng al Nistrului („Tiraspoltransgaz”)”, se arată în anunțul Moldovagaz.
Moldovagaz afirmă că, potrivit contractului cu „Gazprom”, pentru „Moldovagaz” sunt rezervate capacități anuale de 5,7 milioane de metri cubi pe zi.
„Capacitățile rezervate sunt suficiente pentru asigurarea consumatorilor țării cu gaze naturale până la începutul sezonului de încălzire. Capacități suplimentare pentru acoperirea cererii instalațiilor de încălzire în mărime de 2,36 milioane de metri cubi pe zi pentru ambele maluri ale Nistrului pot fi asigurate prin intermediul licitațiilor zilnice. Astfel, SA „Moldovagaz” în data de 30 septembrie a expediat solicitarea de a rezerva suplimentar pe platforma RBP capacitățile necesare de gaze”, se mai precizează în anunțul instituției.
Amintim că, de astăzi, se schimbă formula de calcul pentru achiziționarea gazelor naturale, motiv pentru care țara noastră va cumpăra gaz de la Gazprom cu 1031 USD pentru o mie de metri cubi, însă prețul pentru consumatorul final va rămâne la suma de aproape 30 de lei, până în primăvara anului viitor, după cum a anunțat directorul Moldovagaz, Vadim Ceban. Motivul este – acoperirea devierilor financiare de până în prezent.