Război în Ucraina

Multiple explozii, raportate în Peninsula Crimeea. Zelenski a propus organizarea unui summit global pentru pace

Mai multe explozii au zguduit în ultimele 24 de ore orașul Simferopol din Crimeea, dar și Sevastopolul, sediul flotei ruse din Marea Neagră. Oficialii ucraineni nu și-au asumat atacurile, iar autoritățile pro-ruse din Crimeea susțin că acestea s-au datorat „manevrării neglijente a focului” și unor exerciții de tragere, transmite sursa.

Zelenski a propus, într-o discuție cu Biden, organizarea unui summit global pentru pace

Președintele ucrainean a discutat la telefon cu omologul său american, Joe Biden, ocazie cu care, liderul de la Kiev a atras atenția asupra ”importanței consolidării eforturilor internaționale” pentru obținerea păcii în Ucraina, potrivit unui comunicat al instituției prezidențiale de la Kiev.

În acest scop, în timpul summitului G20, președintele Ucrainei a prezentat Formula pentru pace, care prevede 10 pași de importanță critică, a căror implementare va face posibilă oprirea războiului. Zelenski a subliniat viziunea părții ucrainene cu privire la continuarea lucrărilor în această direcție importantă și a prezentat inițiativa de a convoca un Summit Global pentru Pace, transmite președinția ucraineană.

În același timp, Zelenski l-a informat pe liderul de la Casa Albă în legătură cu ”consecințele terorii rachetelor rusești, care au dus la distrugerea a aproximativ 50% din infrastructura energetică ucraineană”.

De asemenea, președintele Ucrainei a subliniat importanța unei apărări aeriene eficiente și i-a cerut lui Joe Biden ”să facă tot posibilul pentru a ajuta la protejarea populației civile a Ucrainei și a infrastructurii sale critice”, mai ales că iarna tocmai s-a instalat.

Zelenski: Autoritățile fac totul pentru a restabili alimentarea cu energie în regiunea Odesa

Vladimir Zelenski a participat la o reuniune a Cartierului General al Comandantului-Șef Suprem.

„A avut loc o ședință a Cartierului General. Situația în prim-plan, refacerea energiei, informații despre planurile și calculele ocupanților. Lucrăm la totul în detaliu”, a transmis președintele Ucrainei, potrivit Ukrayinska Pravda.

Forțele ruse îi obligă pe oamenii din Melitopol să treacă la ruble și să ia pașapoarte rusești

În orașul Melitopol din regiunea Zaporijje grivnele ucrainene sunt retrase treptat de pe piață, iar în locul lor este introdusă rubla rusească, a anunțat duminică Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei. Totodată, ocupanții  îi forțează pe rezidenți să obțină pașapoarte rusești pentru a-și primi plățile cuvenite.

De asemenea, ocupanții încearcă să încurajeze financiar populația, acordând asistență financiară celor care acceptă să lucreze în noile instituții.

#explozii #Peninsula_Crimeea #Zelenski #summit_global

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button