Politică

Nu vă lăsați seduși de promisiuni înșelătoare privind gaz ieftin: Serebrian, mesaj pentru cetățenii din Zona de Securitate

Vicepremierul Oleg Serebrian a făcut un apel către cetățenii din Zona de Securitate să nu cadă pradă promisiunilor înșelătoare de gaz ieftin și energie gratuită, promovate de anumite grupuri politice. Într-un mesaj adresat locuitorilor din Zonă, Serebrian a subliniat importanța solidarității și a deciziilor raționale în contextul provocărilor generate de criza energetică, transmite sursa.

„Acțiunile neprietenilor Republicii Moldova în unele localități de pe Nistru sunt încercări menite să pună în pericol stabilitatea și bunul mers al lucrurilor. Criza energetică generată artificial de Gazprom a creat probleme multora dintre dumneavoastră. Le cunoaștem, vă suntem alături, după cum e și firesc, și încercăm să găsim soluții rapide pentru eliminarea acelor dificultăți care vă afectează viața de zi cu zi,” a declarat oficialul.

Vicepremierul a evidențiat măsurile luate de guvern pentru a sprijini comunitățile afectate de criza energetică. Prin deciziile Comisiei pentru Situații Excepționale, localitățile precum Varnița, Copanca și cele de pe platourile Cocieri și Coșnița au primit sprijin financiar consistent. În 2024, compensațiile pentru gaz și energie electrică s-au ridicat la 131 de milioane de lei, iar pentru 2025 este planificat un sprijin de 138,2 milioane de lei.

„Acțiunile noastre au început să dea roade, iar locuitorii simt deja beneficiile. Totuși, aceste rezultate nemulțumesc pe cei care ar fi vrut să ne vadă neputincioși în fața dificultăților,” a adăugat Serebrian.

Vicepremierul a reafirmat angajamentul autorităților de a sprijini localitățile din Zona de Securitate și de a găsi soluții rapide pentru conectarea acestora la rețelele de gaz și curent electric. De asemenea, a condamnat tentativele de destabilizare din regiune și a subliniat că orice încercare de a exploata problemele cetățenilor în scopuri politice este inacceptabilă.

În încheiere, Serebrian a mulțumit partenerilor internaționali pentru sprijinul oferit și a reiterat că autoritățile vor continua să fie alături de locuitorii din zona afectată.

#Serebrian #gaz #promisiuni

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button