Economie

Numărul caselor de schimb valutar pe piața Moldovei este în creștere: Care sunt companiile ce le dețin

Deși avem una dintre cele mai dense rețele de schimburi valutare din regiune, numărul caselor de schimb valutar este în creștere, arată datele Băncii Naționale a Moldovei (BNM).

Astfel, conform sursei citate, în anul 2021, numărul caselor de schimb valutar din Republica Moldova s-a majorat cu încă 13 unități (comparativ cu 2020) și a ajuns la 1.154 de unități.

Cine a rămas fără licență

Asta, chiar dacă câteva case de schimb valutar au rămas fără licență. De exemplu, pe 22 decembrie 2021, ca urmare a unor încălcări, BNM a decis să retragă licența casei de schimb valutar Vicomp SRL din Chișinău (unic asociat Ana Perju).

În cazul altor două case de schimb valutar, Ajelon-Schimb SRL (unic asociat Snejana Bugai) și Maxban Schimb SRL (unic asociat Feodosie Bîtea), încetarea activității a intervenit după ce ele au depus benevol licența.

Această acțiune a fost efectuată, însă, după ce BNM a aplicat sancțiunea de suspendare pentru câteva luni a licenței de activitate.

De altfel, și față de alte trei case de schimb valutar în 2021 BNM a aplicat sancțiunea de suspendare pentru câteva luni a licenței de activitate: Doroș Schimb SRL, Neo-Pro Schimb SRL și Vitam-Schimb SRL.

Datele BNM mai relevă că, anul trecut, ca urmare a 25 de controale desfășurate și a încălcărilor depistate, au fost sancționate cu amendă 8 case de schimb. Totodată, alte 8 case de schimb valutar s-au ales cu avertisment din partea BNM.

80% din volumele de schimb valutar se face la bănci

Potrivit datelor BNM, la începutul anului 2022 sunt 384 (cu șapte mai multe decât un an în urmă) case de schimb valutar ca afacere separată, opt puncte de schimb valutar ale hotelurilor și 762 de birouri de schimb valutar ale băncilor (cu șase mai multe decât un an în urmă).

Altfel spus, băncile fac jocul pe piața valutară, deținând două treimi din numărul total.

Lider aici este maib (Moldova-Agroindbank) care deține o rețea de 206 birouri de schimb valutar, cu 18 mai multe decât un an în urmă.

Pe locul doi a coborât Moldindconbank, cu o rețea de 188 de birouri de schimb valutar (cu unul în plus față de anul trecut), iar pe locul trei se află Fincombank cu 93 de unități de schimb valutar (în scădere cu unul), în timp ce Victoriabank deține 78 de birouri (cu 11 mai puține).

Eurocreditbank are o rețea de 53 de birouri de schimb valutar, Mobiasbanca- 52, Energbank – 48, iar Eximbank – 26.

În schimb, ProCreditBank nu are niciun schimb valutar, BCR Chișinău – doar cinci unități, iar Comerțbank – 13.

Potrivit unor estimări făcute de BNM ale volumului schimbului de valută, circa 80% revin băncilor și doar 20% – caselor de schimb valutar (CSV).

În același timp, după acoperirea teritorială raportul este altul, cota caselor de schimb valutar fiind mai mare.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button