Război în Ucraina

O nouă rundă de absurd din Kremlin: Medvedev spune că sancțiunile ar putea justifica în anumite circumstanțe un război

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, a afirmat joi că, în anumite circumstanțe, sancțiunile împotriva Moscovei ar putea fi considerate un act de agresiune şi ar putea justifica un război, informează Reuters.

„Aş vrea să subliniez încă o dată că, în anumite circumstanțe, astfel de măsuri ostile ar putea fi de ademenea calificate drept un act de agresiune internațională. Şi chiar un ‘casus belli’ (o justificare pentru război”, a declarat Medvedev, adăugând că Rusia are dreptul de a se apăra, transmite sursa.

Rusia se confruntă cu un val de sancţiuni paralizante din partea țărilor occidentale, ca răspuns la invazia ei declanșată pe 24 februarie asupra Ucrainei şi pe care Moscova o numeşte „operațiune militară specială”.

Dmitri Medvedev, care a fost o perioadă preşedinte al Rusiei şi era considerat de unii un liberal, a devenit unul dintre cei mai vocali susţinători ai războiului, făcând o serie de afirmaţii dure la adresa Occidentului.

Numai în urmă cu două zile, Dmitri Medvedev a declarat că orice intruziune în Peninsula Crimeea din partea unui stat membru NATO ar putea echivala cu o declarație de război la adresa Rusiei, care ar putea conduce la al treilea război mondial, iar la începutul lui iunie el şi-a exprimat într-un mod virulent „ura” faţă de „degeneraţii” care vor „moartea” Rusiei. „Sunt adeseori întrebat de ce postarile mele pe Telegram sunt atât de dure. Răspunsul este că îi urăsc. Sunt nişte nenorociţi şi degeneraţi”, a spus el.

De asemenea, la 30 mai, Dmitri Medvedev a ameninţat pe contul său din Telegram că, în cazul unor lovituri cu rachete asupra unor oraşe ruseşti, Rusia ar putea riposta, lansând atacuri cu rachete asupra „centrelor unde se iau deciziile criminale”, dintre care unele nu se află la Kiev.

Medvedev, care a fost preşedinte între 2008 şi 2012, şi premier între 2012 şi 2020, este astăzi vicepreşedintele puternicului Consiliu al Securităţii Rusiei.

#Medvedev #război #Rusia

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button